Recomandări pentru perioada de caniculă

Instituția Prefectului a reamintit că, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, prefectul Adela Muntean a transmis tuturor primarilor din județ, încă de la sfârșitul lunii iunie, o adresă privind măsurile speciale de prevenire pe care aceștia au obligația să le adopte în perioadele de caniculă.

“Aceste măsuri cuprind:

· identificarea şi nominalizarea sectoarelor de activitate în care creşte riscul de incendiu în condiţiile caracteristice temperaturilor atmosferice ridicate şi lipsei de precipitaţii (de ex.: în agricultură, benzinării, unităţi de cazare şi agrement turistic, la fondul forestier şi în unităţile de prelucrare a lemnului şi, nu în ultimul rând, în gospodăriile populaţiei);

· interzicerea utilizării focului deschis în zonele afectate de uscăciune avansată;

· restricţionarea efectuării unor lucrări care creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe volatile sau supraîncălziri excesive;

· asigurarea protejării faţă de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor care conţin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune, prin depozitare la umbră;

· intensificarea controalelor în zonele cu culturi agricole şi în locuri cu vegetaţie forestieră, mai ales cele frecventate pentru agrement;

· asigurarea şi verificarea periodică a rezervelor de apă pentru incendiu (decolmatarea puţurilor şi fântânilor, amenajarea rampelor de acces la sursele de apă – râuri, lacuri etc. – interzicerea utilizării rezervelor intangibile de apă din castelele de apă);

· amenajarea unor benzi de siguranţă în apropierea căilor de transport (rutier şi feroviar), a pădurilor, prin curăţirea periodică de gunoaie şi vegetaţie uscată.

Alte măsuri recomandate pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă generate de secetă sunt:

  • intensificarea activităţilor preventive desfăşurate de componenta preventivă a serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă (în baza prevederilor Regulamentului aprobat prin O.M.A.I. nr.160/2007);
  • aducerea la cunoştinţa populaţiei şi, după caz, a salariaţilor a măsurilor speciale stabilite, prin intensificarea acţiunilor de informare preventivă;
  • asigurarea respectării măsurilor generale de prevenire a incendiilor la executarea lucrărilor cu foc deschis – prin aplicarea strictă a prevederilor articolelor 97-106 din O.M.A.I. nr.163/ 2007 (publicat în Monitorul Oficial nr.216 din 29.03.2007) şi ale Ordinului comun OMIRA nr.605/ 05.09.2008 şi OMADR nr.579/ 15.09.2008 (din Monitorul Oficial nr.661/ 22.09.2008), prin care se aprobă Dispoziţiile generale de apărare împotriva incendiilor pe timpul utilizării focului deschis la arderea de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale;
  • planificarea unor controale, privind verificarea respectării legislaţiei specifice privind protecţia mediului, la distrugerea prin ardere a unor deşeuri sau reziduuri combustibile (conform prevederilor O.U.G. nr.195/ 2005 privind protecţia mediului, modificată şi aprobată prin Legea nr.256/ 2006), în scopul implicării mai active a tuturor autorităţilor în combaterea fenomenului de incendiere a vegetaţiei.

Pentru asigurarea operativităţii intervenţiei în caz de necesitate serviciile profesioniste/ voluntare/ private pentru situaţii de urgenţă trebuie să-şi întreţină în condiţii optime de funcţionare tehnica de intervenţie, să aibă asigurate rezervele de carburanţi, substanţele şi mijloacele de stingere.

Aceste măsuri trebuie asigurate chiar dacă perioadele caniculare nu vor fi urmate de secetă, ci de furtuni însoţite de descărcări electrice, riscul izbucnirii incendiilor menţinându-se la cote ridicate şi în aceste situaţii din cauza trăsnetelor“, se arată într-un comunicat al Prefecturii.

Recomandări generale

• evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18;

• dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;

• ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius;

• dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (spaţii publice, magazine);

• purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;

• pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă;

• beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.

• nu consumaţi alcool, deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;

• evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr, deoarece acestea sunt diuretice.

• consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii), deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă;

• o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;

• evitaţi activitaţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit etc).

• aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;

• păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*