RECOMANDĂRILE MESAGERULUI pentru petrecerea timpului liber în săptămâna 14 – 2o iunie

Expoziții

Palatul Brukenthal, Sala de Expoziții Temporare: Mineralia. Organizator: Geolog Andrei Gorduza

În perioada 13-16 iunie, în Piața Mică are loc Sibiu Book Festival „Strada cu cărți“, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Palatul Brukenthal, Cabinetul de Stampe: Arta de a dărui: Picasso, Matisse, Dali, Klimt.  Vernisaj: vineri, 14 iunie, orele 12:30

Casa Teutsch, sala multifuncțională, et. 1: „Patria în bucate“, o expoziție despre tradițiile culinare, identitatea și integrarea germanilor din Europa de Est. Vernisaj: joi, 20 iunie, ora 18. Vor vorbi: Patricia Erkenberg (München) și Gerhild Rudolf (Sibiu)

Palatul Brukenthal, Cabinetul de cartografie: Kabuki – teatrul japonez

Muzeul de Istorie Naturală: Bucătăria naturii

Muzeul de Istorie „Casa Altemberger”: Ocolul Pământului în 120+ Șahuri

Palatul Brukenthal, Piața Mare nr. 4, Sala de Expoziții Temporare: CONTEMPORAN. Colecția de pictură contemporană Nicolae Vrâncean

Muzeul de Artă Contemporană Brukenthal: Transience. Artist: Daniel Munteanu


Teatru

În perioada 14 – 23 iunie, în numeroase locații din Sibiu, dar și din județ au loc evenimente în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu 2019, care are ca temă ARTA DE A DĂRUI. Această amplă sărbătoare a artelor spectacolului propune, în cele zece zile, 540 de evenimente, în 75 de spații de joc, la care vor participa 3.300 de artiști și invitați din 73 de țări.


Evenimente

Sâmbătă 15 iunie, Scoala Gimnazială nr. 23 (str. Țiglarilor), orele 11-13: Cea mai HAMtastică zi de vacanță. Bruno Icobet și Gașca Merle (câștigătorii de la Romanii au talent, sezonul 3) alături de Cateii Dansatori din Pet Joy vor transforma prima zi de vacanță de vară într-o zi de neuitat! Locurile sunt limitate! Participarea se face în schimbul unei donații de minimum 50 de lei.

Sâmbătă 15 iunie, Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, orele 10 – 13:  Expoziţie de tehnică şi armament (STATIC DISPLAY) din dotarea Regimentului 2 Cavalerie din Forţele Armate ale SUA din Europa, Batalionului 26 Infanterie al Brigăzii Multinaţionale de Sud-Est din Craiova şi a unităţilor militare din garnizoana Sibiu. Acces gratuit.

În perioada 17-19 iunie, în cadrul programului educațional estival „Școala în satul tradițional“, un grup de doamne de la cea mai mare șezătoare on-line, comunitatea Semne Cusute, coordonat de arh. Ioana Corduneanu, va susține o serie de evenimente sub semnul „Școlii de ie“. Participarea la atelierele de ie este gratuită și se face pe bază de programare la numărul de telefon 0751-166.529 (Alina Blaga, referent de specialitate Muzeul ASTRA), în limita locurilor disponibile. Program 18 și 19 iunie, orele: 10:00 – 12:00, 13:00 – 15:00, 17:00 – 19:00

În perioada 20 – 22 iunie, Forumul German, Sala Oglinzilor, ora 13,30: Therme Forum. Tema din acest an e „Spații publice: Medii construite și Medii virtuale“. Participarea publicului este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Joi 20 iunie, Teatrul GONG, Sala Studio, ora 17: Kreativ Workshop LIMO GLÄSER MIT SOMMERGESCHMACK (ro. Limonadă cu gust de vacanță). Bastelworkshop in deutscher Sprache. Leiterin: Sandi Rusu Costea. Ein Workshop für deutschsprachige Kinder zwischen 6 und 10 Jahren


Muzică

Vineri 14 iunie, Biserica Evanghelică, ora 12,20: Concerte à la carte. Biletul de intrare costă 15 lei pentru adulţi, 10 lei pentru studenţi şi elevi, copiii sub 12 ani având gratuitate. În prețul biletului este inclusă și vizitarea turnului bisericii. Biletele pot fi achiziţionate din chioşcul aflat în sacristia bisericii.

Sâmbătă 15 iunie, Aula Bisericii Evanghelice Gușterița (str. Maior Niță Octavian, nr. 36), ora 21: Moonlight concert

Luni 17 iunie, Facultatea de Medicină „Victor Papilian“ (str. Lucian Blaga, nr. 2 A), ora 18: concert caritabil The Archive Ravens, ale cărui încasari vor fi destinate exclusiv salvării unor vieți de copii, în cadrul programului „Inimi Sănătoase pentru Copii“ al Fundației Polisano. Donație recomandată 20 lei, la intrarea în sală.


În județ…

Sâmbătă 15 iunie, Casa de lângă Sinagogă Mediaș, între orele 16 – 21: Transylvanian Arts & Crafts – Ediția 2: Workshop de pictat și presat Cahle / Pictură pe piese ceramice / Degustare de vin și prăjituri artizanale / Concert Ela Sol. Intrare liberă

Sâmbătă 15 iunie, Moșna, orele 11 – 16: Flavours and Sounds of Transylvania. Program:

Orele 11:00 – 13:00 Brunch cu bufet și specialități locale de sezon la gospodăria ţărănească ecologică a familiei Schuster

Orele 13:00 – 16:00 Plimbare prin sat; ateliere pentru copii și adulți

La Bio Moşna găsim cașcaval, smântână, brânză proaspătă, dulcețuri, lapte, un prânz, dar şi oameni deosebiţi, într-un cadru de poveste. Bilete: www.eat-local.ro

În perioada 15 – 16 iunie, Alma Vii: „Fain îi de Rusalii la Alma Vii“. Vor fi diverse evenimente tradiționale, între care o șezătoare organizată duminică după amiaza în grădina bisericii fortificate veche de șapte secole. Va urma apoi un concert susținut de Luiza Zan, una dintre cele mai frumoase voci ale jazz-ului românesc.


Rubrică realizată de Dan GREAVU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*