Recorduri la Maraton

Aproximativ 4.000 de alergători veniți din toate colțurile lumii, cu vârste între 4 și 70 de ani, se vor alinia la linia de start din Piața Mare, mâine dimineață, și vor participa la cea de-a șaptea ediție a Maratonului Internațional Sibiu. Numărul record de participanți, cu 700 mai mulți decât anul trecut, i-a determinat pe organizatori să mărească numărul competițiilor și, totodată, să extindă durata evenimentului la trei zile.

Pentru competiția cu cel mai frumos teren din maraton din țară, dar și pentru succesul cauzelor pe care le-au ales, alergătorii își vor depași limitele, fricile, condiția fizică sau nepriceperea. Chiar dacă este operat recent de o hernie ombilicală și nu mai are meniscul la unul dintre picioare, iar ligamentele îi sunt distruse in proporție de 80 la sută, fostul salvamontist Ovidiu Copaci se încăpățânează să ia startul la cursa de semimaraton. „Alerg pentru «Inimi sănătoase» – Spitalul Copiilor Sibiu, Fundația Polisano, iar problemele de sănătate și febra musculară cauzată de antrenamentele din ultimele zile mă vor ambiționa și mai tare sa termin cei 21 de km. Renunțarea nu este o soluție“, mărturisește Ovidiu Copaci.

Ovidiu Copaci / foto: arhiva personală

A treia competiție de asfalt ca mărime din România, după cele de la București și Cluj, Maratonul Internațional Sibiu a reușit să mobilizeze peste 400 de voluntari și pune la bătaie peste 4.000 de medalii realizate de Asociația Tonal.

Cauze de suflet

Lupta maratoniștilor de anul acesta se dă pentru nu mai puțin de 26 de cauze caritabile: alinarea suferinței copiilor bolnavi de cancer, achiziția de aparatură în spitalele sibiene, drumul în viață al tinerilor cu probleme medicale sau proveniți din centrele de plasament, renovarea clădirilor istorice vechi sau achiziționarea unei locomotive de agrement pentru traseul Mocăniței, prin care sibienii și turiștii vor putea descoperi frumusețile Văii Hârtibaciului.

Lumină pentru micuții bolnavi de cancer

În fiecare an, în România, sute de copii sunt diagnosticați cu cancer sau alte boli grave, fiind condamnați la tratamente dureroase, zile lungi de spitalizare și intervenții chirurgicale majore. În aceste momente cumplite, tratamentul și lupta pentru supraviețuire devin prioritatea numărul 1. Pentru a le alina o parte din durere, cei de la MagiCAMP încearcă să aducă lumină pe chipul celor mici și puțină liniște în sufletele părinților. „Prin taberele MagiCAMP, ne propunem să le oferim copiilor o parte din copilăria pierdută. Timp de o săptămână, copiii cu afecțiuni oncologice, copiii cu arsuri și copiii care au pierdut pe cineva drag au parte de joacă, joacă la greu, în cele mai sigure condiții, sub strictă supeveghere a personalului de specialitate, medici oncologi, asistenți medicali, psihologi, instructori de joacă, dar și a voluntarilor“, au explicat reprezentanții asociației. Până pe 1 iulie, cei de la MagiCAMP și-au propus să adune 70.000 de lei, donațiile până astăzi ajungând la aproape 40.000 de lei.

Sănătate la farfurie

Unul din patru copii din România este supraponderal. S.E.R.A. a decis să participe la maraton cu un proiect prin care cei mici sunt învățați să facă alegeri alimentare corecte, cum să aibă singuri grijă de ei sau cum să conștientizeze legătura cu mediul înconjurător. Totodată, S.E.R.A. este un proiect-pilot pentru unitățile de învățământ din România. De apreciat este fapul că pentru aceasta cauză aleargă mai mulți copii ai Școlii Finlandeze Sibiu, părintele Constantin Necula sau E.S. Paivi Pohjanheimo, ambasadoarea Finlandei în România.

Grijă pentru bebeluși

Proiectul care înregistrează an de an tot mai multă notorietate și reusește să depășească țintele financiare propuse este cel dedicat noilor născuți și șansei acestora la viață. Sâmbătă dimineața, aproape 1.400 de susținători își vor aduna din nou forțele pentru achiziționarea de aparatură medicală sofisticată, indispensabilă nou născuților în primele lor zile de viață.

S-au strâns sute de mii de lei

Organizatorii evenimentului, Fundația Comunitară Sibiu, anunță cu bucurie că susținătorii maratoniștilor au oferit deja aproape jumătate de milion de lei pentru cele 26 de cauze. „40 de companii din Sibiu s-au înscris la Maratonul Internațional Sibiu 2018, atrăgând sute de participanți din rândul angajaților, care aleargă pentru cauzele comunității. Alergătorii susțin cauza preferată prin achitarea taxei de participare, iar susținătorii, prin donații directe pe site-ul evenimentului. Până acum, cele 26 de cauze au strâns peste 457.000 de lei, zece cauze depășind deja targetul pe care și l-au propus, celelalte 16 mai având încă nevoie de susținere, acestea continuând până la 1 iulie 2018“, se precizează într-un comunicat de presă al Fundației Comunitare.

80 lei este suma medie donată de fiecare susținător anul acesta

Restricții rutiere

Pentru buna desfășurare a competiției, organizatorii cer înțelegere din partea șoferilor și a participanților la trafic. Restricțiile încep încă de astăzi, 25 mai, ora 13.00, și vor dura până luni, 28 mai, ora 10.00, când străzile Arhivelor, Timotei Popovici, Papiu Ilarian și Piața Schiller vor fi închise.

Mâine, 26 mai, majoritatea străzilor din centrul orașului vor fi închise total traficului rutier. Între 8.15 și 9.30 nu se va putea circula pe Mitropoliei, Odobescu, Konrad Hass și Centumvirilor. Restricții vor exista și în perimetrul 9 Mai – Pompeiu Onofreiu – Gheorghe Lazăr – Cetății, unde nu mai puțin de 20 de străzi vor fi închise în intervalul orar 8.15 – 10.10. Între orele 8.30 și 14.40, trebuie să știți că pe Bulevardul Victoriei, între Bazinul Olimpia și Cercul Militar, prima bandă va fi ocupată de garduri, iar pe străzile Ilie Măcelariu, Justiției și Rennes vor fi instituite restricții de circulație. Aceleași restricții le veți regăsi și în cartierul Valea Aurie, unde pe străzile Valea Aurie și Ludoș nu se va putea trece între orele 8.45 și 14.10.

Și bicicliștilor li se cere clemență din partea organizatorilor maratonului, pista de la intrarea în Parcul Sub Arini până la Rășinari fiind și ea închisă între orele 8.30 – 14.30. Echipaje de poliție și restricții vor mai fi întâlnite pe drumurile județene Sibiu – Rășinari, Rășinari – Poplaca și Poplaca – Sibiu.


Viorica MAIER

foto: Gabriela CUZEPAN

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*