Recunoaștere pentru asistența socială oferită de Spitalul de Psihiatrie din Sibiu

Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda“ din Sibiu a fost nominalizat pentru premiul „Instituţia anului“, în cadrul Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială. Loredana Botea, asistent social principal al spitalului sibian, își prezintă activitatea într-o carte.

Gală la Ateneul Român

Denisa Nicoara si Nicoleta BoteaInstituţia sibiană a fost nominalizată în cadrul Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială, desfășurată în Capitală, la începutul acestei săptămâni. La evenimentul găzduit de Ateneul Român au luat parte Denisa Nicoară, managerul Spitalului de Psihiatrie, dr. Ciprian Băcilă, directorul medical al unității, şi asistenta Marcela Duţă, directorul de îngrijiri. „Spitalul de Psihiatrie «Dr. Gheorghe Preda» a fost nominalizat în primele trei din cele 70 de instituţii ce sprjină meseria de asistent social, care s-au înscris în competiţie. Doresc să felicit conducerea şi întreaga echipă a Spitalului de Psihiatrie, care a contribuit la rezultatul obţinut. Este realmente o onoare, atât pentru Spitalul de Psihiatrie, cât şi pentru Consiliul Judeţean Sibiu că sunt recunoscute la nivel naţional meritele şi proiectele compartimentului de asistenţă socială al spitalului, care au o activitate dificilă şi solicitantă, având în vedere profilul medical şi social al pacienţilor cu care lucrează“, a precizat Constantin Şovăială, vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu, instituție în subordinea căreia se află Spitalul de Psihiatrie.

Cartea asistenţilor sociali

De asemenea, activitatea de asistenţă socială a Spitalului de Psihiatrie din Sibiu este evidenţiată şi în cartea care a fost lansată luni, 14 martie, intitulată „Asistenţa socială, o chemare, o misiune, un destin“. În cadrul volumului, printre cei 30 de asistenţi sociali din România care îşi prezintă activitatea, se numără şi Loredana Botea, care lucrează de 15 ani în cadrul Spitalului de Psihiatrie din Sibiu și care a câștigat, anul trecut, premiul „Asistentul social al anului 2014“. Cartea, realizată sub formă de album de artă, conține istoriile de viața a 30 de asistenți sociali care au reușit în plan profesional și personal. Lansarea în avanpremieră s-a desfășurat tot în cadrul Galei Naționale, prezentată de Andreea Marin.

One Comment

  1. Vraji pentru handicapati mintali patronate de Andreea Marin(stiti prea bine cine este,ce-i poate mintea,ce probleme a avut in cele cateva casnicii ratate)
    Despre conducerea spitalului de Psihiatrie(Nicoara Denisa,Bacila Cipi,Duta Marcela) acestia nu scapa nici un prilej sa se laude sau sa se afiseze cu „rezultatele spitalului”…Ei practic sunt niste nulitati si intr-o tara normala nu ar avea nici macar sansa sa lucreze ca angajati intr-un spital de talie Europeana .La Sibiu sunt in fruntea bucatelor si isi imprastie dejectiile mentale hotarand asupra politicilor sanitare la nivel judetan in psihiatrie …Pacat pentru acest popor atat de mult chinuit ca a incaput pe mana unor astfel de diletanti!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*