Regal hipic la Prod

Transylvania Horse Show se va desfăşura şi anul acesta timp de trei zile. Cel mai cunoscut concurs hipic din România ajuns la cea de-a şasea ediţie, începe vineri şi va ţine până duminică. Vor fi două tipuri de competiţii, completate zilnic de o serie de demonstraţii şi evenimente adiacente destinate spectatorilor prezenţi. Transylvania Horse Show este organizat de Cross-Country Farm.

11083950_912467555486662_8080104762889065612_oCea de-a șasea ediție a Transylvania Horse Show va avea loc în perioada 10 – 12 iunie, la Prod, comuna Hoghilag, și va aduce în România concurenți din 16 țări, precum și înalți oficiali ai lumii ecvestre naționale și internaționale. Scopul acestui eveniment este acela de a readuce în atenția publicului larg echitația ca sport profesionist și amator. Evenimentul își propune să promoveze artiști și producători locali, să amplifice potențialul turistic al zonei, dar și să prezinte o competiție sportivă într-o atmosferă relaxantă, de vacanță, într-un peisaj inedit. Spectatorii Transylvania Horse Show vor avea la dispoziție și o zonă de relaxare, unde se vor putea destinde atât cei mari, cât și cei mici.

Record de înscrişi

Pentru Concursul Internațional Universitar – Cupa Națiunilor pentru Studenți (AIEC Student Riders Nation Cup – Romania 2016), organizat în colaborare cu Association International des Etudiants Cavaliers (AIEC), care va avea loc în cadrul celei de-a șasea ediții a Transylvania Horse Show, înscrierile s-au încheiat după numai 72 de ore, fiind stabilit astfel un nou record în istoria competiției. 12 echipe formate din 36 de studenți, din țări ca SUA, Irlanda, Marea Britanie sau Elveția, au fost acceptate pentru a evolua în cadrul Concursul Internațional Universitar. Concurenții vor avea la dispoziție doar cinci minute pentru a se acomoda cu caii, puși la dispoziția acestora de către organizator. „Este remarcabilă atenția de care beneficiază concursul din România, mai ales că acesta se desfășoară cu doar două săptămâni înainte de Campionatul Mondial Universitar din Suedia.  Acest concurs pentru studenți este o adevărată pepinieră pentru viitori concurenți și își propune să resusciteze o disciplină sportivă olimpică, foarte populară în vestul Europei, dar aproape inexistentă în România. Acesta este motivul pentru care lucrăm cu specialiști de top din țări cu tradiție pe această disciplină”, arată Mihnea Vîrgolici, directorul evenimentului.

Rampă de lansare

De-a lungul celor cinci ediții de până acum ale Transylvania Horse Show, în cadrul Concursului Internațional Universitar au participat peste 200 de studenți. Mulți dintre aceştia au revenit, după câțiva ani, în cadrul competiței pentru profesioniști. „Atmosfera este una specială, relaxată, pe care nu o întâlnești la alte concursuri de gen. Tineri călăreți de top, călăreți profesioniști și suporteri din toate colțurile lumii vin cu drag la Prod, de șase ani, pentru a participa la Transylvania Horse Show”, se mândrește Vîrgolici.

Două tipuri de competiţii

Transylvania Horse Show prilejuiește anul acesta două tipuri de competiții oficiale: Cupa României la probă completă – cross country, probă cu obstacole naturale pe teren variat, probă de obstacole și dresaj, și Concursul Internațional Universitar – Cupa Națiunilor pentru Studenți. Pentru ultimul, Transylvania Horse Show a primit premiul „Concursul anului” pentru edițiile din 2011, 2012, 2014 și 2015. Pe lângă cele două competiții, la Transylvania Horse Show vor avea loc show-uri și demonstrații ecvestre. „Aşteptăm iubitorii de frumos să ni se alăture într-un weekend cu o atmosferă deosebită, în care tineri călăreţi de top, călăreţi profesionişti şi suporteri din toate colţurile lumii revin pentru a se întrece pe dealurile înverzite de lângă satul Prod. Ediţia din 2016 va aduce ca noutate două categorii noi, cu grad ridicat de dificultate, foarte spectaculoase şi care vor ţine cu sufletul la gură publicul. Ca în fiecare ediţie, alături de concursul hipic dezvoltăm şi o zonă social-culturală. Promovăm artişti şi producători locali şi amplificăm potenţialul turistic al zonei“, a mai explicat inițiatorul evenimentului.

Spectacol gratuit

Vineri, în prima zi a acestui eveniment de anvergură, accesul spectatorilor va fi gratuit. Sâmbătă şi duminică, accesul se face pe bază de bilet sau abonament ce vor fi disponibile direct la eveniment, la intrarea în zona de competiţie. Biletul pentru o zi va costa 15 lei, iar un abonament pentru ambele zile, 20 de lei. Copiii sub 1,30 metri înălţime au acces gratuit, însoţiţi de un adult. În premieră la această ediţie, pe lângă tribunele descoperite şi zona cort VIP, organizatorii pun la dispoziţia spectatorilor alte 400 de locuri în tribune acoperite, de care vor putea beneficia primii spectatori sosiţi la eveniment. „Ne gândim atât la cei mari, cât şi la cei mici. Copiii sub 1,30 metri au intrarea gratuită în cele trei zile de show, iar în loc de cai, prichindeii pot călări ponei. Asociaţia Ch’artist – Paint Your Own Pottery Studio va pune la dispoziţie materiale şi ustensile pentru a personaliza obiecte din ceramică, iar Asociaţia Artia îi va iniţia pe cei mici în pictura pe apă“, mai spun organizatorii.

Mihnea VÎRGOLICI | director

„Transylvania Horse Show este un proiect născut în urmă cu șapte ani, într-o perioadă în care în România se organizau foarte puţine competiţii hipice şi, timp de câteva ediţii, a fost singurul eveniment hipic internaţional  din România. A convinge un participant străin să vină în România, în vecinătatea unui sat cu 200 de locuitori, fără drumuri asfaltate, fără semnal pe reţelele de telefonie mobilă, şi a convinge un spectator să vină să urmarească un concurs hipic păreau doar începutul unui lung  şir de provocări. Energia şi experienţa echipei de organizare, suportul pe termen lung al câtorva sponsori, un număr mare de voluntari din multiple categorii de vârstă şi tipuri de pregătire profesională, sprijinul autorităţilor au adus evenimentului un renume care a depăşit cu mult graniţele ţării.“

Program general

Vineri – 10.06

9.00 Dresaj Concurs Internațional Universitar: Runda 1

13.00 Dresaj Concurs Internațional Universitar: Runda 2

15.00 Dresaj Concurs Complet Cupa României categ. Prenovici și Novici

16.30 Dresaj Concurs Complet Internațional

17.00 Dresaj Concurs Internațional Universitar: Semifinale (Runda 3)

18.30 Închiderea zilei de concurs

Sâmbătă – 11.06

9.00 Obstacole Concurs Complet Cupa României Prenovici

9.30 Obstacole Concurs Internațional Universitar: Runda 1

13.30 Obstacole Concurs Internațional Universitar: Runda 2

15.00 Cross Country – Concurs Complet Cupa României Prenovici

15.30 Cross Country – Concurs Complet Cupa României Novici

16.00 Cross Country – Concurs Complet Internațional

16.30  Închiderea zilei de concurs

Duminică – 12.06

10.00 Dresaj Concurs Internațional Universitar: finale (Runda 4)

11.30 Obstacole Concurs Complet Cupa României Novici și festivitate de premiere

12.30 Obstacole Concurs Complet Internațional și festivitate de premiere

13.00 Horse Show: acrobații ecvestre

14.00 Obstacole Concurs Internațional Universitar: semifinale și finale

15.00 Painted black: demostrație cai frizieni

15.15 Proba în oglindă obstacole

16.00 Premiere SRNC

17.00 Închiderea competiției

Programul poate suferi modificări în funcție de evoluția probelor din timpul concursului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*