Regiunea Centru, balanță comercială pozitivă. Cât i se datorează Sibiului?

Regiunea Centru a realizat în primele cinci luni ale anului exporturi în valoare de peste 4,3 miliarde de euro, în creştere cu peste 25%, respectiv cu aproape 872 milioane de euro, faţă de perioada corespunzătoare din 2016, potrivit unui comunicat transmis de către Direcţia Regională de Statistică (DRS) Alba. 

În ceea ce priveşte valoarea totală a importurilor, aceasta a fost în perioada ianuarie – mai în valoare de peste 3,6 miliarde de euro, mai mare cu 5,6%, respectiv cu peste 190 milioane de euro faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior.

În Regiunea Centru, balanţa comercială a înregistrat în primele cinci luni un excedent în valoare de peste 698,6 milioane de euro, având valori pozitive în judeţele Alba, Sibiu, Braşov şi Covasna şi negative în Mureş şi Harghita.

În mai, cele şase judeţe din Regiunea de Dezvoltare Centru au realizat exporturi în valoare de aproape 931 milioane de euro, în creştere cu 36,1%, respectiv cu peste 247 milioane de euro faţă de cele realizate în luna corespunzătoare din anul 2016. Exporturile realizate la nivelul Regiunii Centru au reprezentat în luna menţionată 16,7% din totalul exporturilor la nivel naţional şi o creştere cu 17,9%, respectiv cu peste 141 milioane de euro faţă de valoarea înregistrată în aprilie, se menţionează în comunicatul citat de Agerpres. În cadrul judeţelor componente ale regiunii, Braşovul a avut o pondere de 31,6%, fiind urmat de Sibiu, cu 28,8%, de Alba, cu 24,6%, şi de Mureş, cu 9,4%. Pe ultimele locuri sunt Harghita, cu 2,9%, şi Covasna, cu 2,7%. Pe principalele secţiuni se remarcă grupa maşini, aparate şi echipamente electrice, care participă cu 34,3% la totalul exporturilor din regiune (319.136.000 de euro), şi mijloace de transport, cu 27,9% (259.358.000 de euro).

Importurile realizate în luna mai la nivelul Regiunii de Dezvoltare Centru au fost în valoare de peste 788,9 milioane de euro, reprezentând 11,8% din totalul importurilor la nivel naţional şi în creştere cu 13,7% faţă de luna anterioara. De menţionat că, potrivit DRS Alba, s-a înregistrat o creştere de 25,0% a valorii importurilor faţă de luna corespunzătoare din anul anterior. În cadrul regiunii, importurile de mărfuri au fost realizate în ordine descrescătoare în judeţele: Braşov, 34,9%, Sibiu, 26,4 %, Alba, 17,6 %, Mureş, 12,6 %, Harghita, 4,9 %, şi Covasna, 3,6%.

În Regiunea Centru, balanţa comercială a înregistrat în mai un excedent în valoare de peste 142 milioane de euro, având valori pozitive în Alba, Sibiu şi Braşov şi negative în Mureş, Harghita şi Covasna.

Regiunea de Dezvoltare Centru se situează pe poziţia a treia în clasamentul descrescător pe ţară al regiunilor, inclusiv Regiunea Bucureşti, în luna mai atât la volumul exporturilor, cât şi la cel al importurilor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*