Sibiu Regiune Gastronomică Europeană, o întreprindere tipic românească

Nici un eveniment gastronomic nu a găzduit Sibiul, anul acesta, deși poartă titlul de Regiune Gastronomică Europeană. Consorțiul de organizare așează pe masa sibienilor, deocamdată, doar vorbe goale.

Abia acum, responsabilii programului lucrează la calendarul pentru 2019, după ce au adunat propuneri de proiecte. Ingredientele urmează să fie puse în practică tot pe banii sibienilor. După cearta fierbinte de anul trecut, prin farfuria aburindă a declarațiilor, întinsă de autoritățile locale, se amestecă și Ministerul Turismului. Cu toții promovează, dar nimeni nu știe ce. Programul Regiune Gastronomică Europeană ar putea avea succesul pe care l-a avut Capitala Culturală Europeană, dar Sibiul încă așteaptă să-l guste din plin. Dacă, pe 1 ianuarie 2007, Capitala Culturală debuta cu o organizare ca la carte, Regiunea Gastronomică la fel de lăudată miroase a „zamă“ chioară.

Eugen Iordănescu este coordonatorul programului RGE 2019

Programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 a fost lansat cu mare fast, la București, anul trecut, dar la Sibiu încă nu se întâmplă nimic. Organizatorii programului nu au dat publicității nici o agendă de evenimente.

Întâlnire de lucru

Miercuri, reprezentanții Consorțiului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană (SRGE) 2019 și o echipă tehnică din cadrul Ministerului Turismului, condusă de ministrul Bogdan Trif, s-au reunit la Sibiu, în cadrul unei întâlniri de lucru în care au fost discutate posibilitățile de colaborare între cele două părți.

„Consorțiul SRGE 2019 a prezentat conținutul și filosofia de lucru a Programului, accentuând faptul că acesta este un program ambițios de dezvoltare locală sustenabilă și nu numai un program de evenimente. Regiunea Sibiu a prezentat conținuturile și canalele de promovare națională și internațională, precum și partenerii cheie din cadrul Programului. Reprezentanții Ministerului Turismului au evidențiat importanța dezvoltării de destinații românești vizibile și atractive pe plan internațional și au prezentat principalele linii de promovare a României și destinațiilor ei, subliniind importanța piețelor externe și capacitatea ministerului de a asigura prezența la târguri și evenimente naționale și internaționale de turism”, se arată într-un comunicat al consorțiului.

Promovare pentru ce?

Au fost discutate o serie de proiecte și evenimente importante, propuse de ambele părți, pentru a fi derulate în parteneriat în anul 2019, urmând ca în viitorul apropiat să fie decise acțiunile comune care vor fi întreprinse și modalitățile în care acestea vor fi finanțate sau cofinanțate din bugetul național și cele locale. Ca prim pas, la propunerea reprezentanților Ministerului Turismului, Consorțiul SRGE 2019 a fost de acord cu cedarea gratuită a drepturilor de autor către minister, pentru toate produsele de promovare pe care le deține, urmând ca acestea să poată fi folosite pentru promovare în cadrul acțiunilor și evenimentelor la care ministerul participă, potrivit sursei citate. În perioada imediat următoare, cele două părți vor stabili un format tehnic de cooperare și o agendă comună de evenimente, care să susțină promovarea destinației culturale Sibiu și a turismului cultural și gastronomic în România.

Bani publici, idei de la sibieni

Programul SRGE 2019 este derulat de un consorțiu alcătuit din Consiliul Județean Sibiu, Primăria municipiului Sibiu, Primăria municipiului Mediaș, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu și Asociația Județeană de Turism Sibiu.

Programul SRGE 2019 a fost lansat la București, la sfârșitul lunii noiembrie

Ambițios pe hârtie, programul îl are ca „strateg“ pe Eugen Iordănescu, directorul Camerei de Comerț. Însă plecarea din echipă a coordonatorului executiv, Maximilian Drăgan, a lăsat lucrurile în aer. Cu un buget uriaș, asigurat de autoritățile locale, Regiune Gastronomică Europeană este al doilea program european important din ultimii ani de la Sibiu, după ce, în 2007, municipiul a fost primul oraş românesc desemnat Capitală Culturală Europeană. „Îmi doresc un an 2019 plin cu evenimente care să aducă cultura gastronomică a regiunii în prim plan“, spunea primarul Astrid Fodor, vara trecută, într-un interviu.

8,6

milioane de euro este bugetul programului RGE

Responsabilii programului refuză, de luni de zile, să dea publicității o agendă a evenimentelor gastronomice din 2019. De fapt, ea nici măcar nu există. Ca dovadă stă faptul că, până pe 15 ianuarie, sibienii au fost invitați să propună proiecte pentru Sibiu Regiune Gastronomică Europeană. „Dorim să realizăm un calendar cu proiectele pe care operatorii culturali, organizatori de evenimente și alte instituții vor să le implementeze în 2019, întrucât unul din instrumentele principale de finanțare ale Programului (agendele prin care instituțiile publice membre ale Consorțiului finanțează proiecte cu componentă gastronomică) va începe să funcționeze după aprobarea bugetului național, județean și local. Acest demers ne va permite să avem un prim calendar cu evenimentele din Sibiu care vor avea loc în anul 2019 și pe care le putem promova și susține în cadrul Programului SRGE2019, evitând suprapunerile și creând sinergii. De asemenea, ne permite să integrăm sau să completăm programul cu idei venite din partea dumneavoastră, ceea ce reprezintă un câștig real pentru Program și comunitate“, se arată pe site-ul oficial.


Mihai COLIBABA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*