Regizorul sibian Dumitru Budrala, premiat de Uniunea Cineaștilor

Regizorul Dumitru Budrala, directorul fondator al Astra Film Festival, a primit ieri premiul de excelență în cadrul Galei Premiilor Uniunii Cineaștilor din România 2018.

Evenimentul, ajuns la cea de-a 46-a ediție, găzduit de Teatrul Național București, a reunit într-un cadru deosebit peste 500 de personalități și oameni de cultură, de cinema și de televiziune și i-a premiat pe cei care au excelat în ultimul an în cinematografia românească.

„Este o onoare pentru mine să primesc acest premiu și să văd că eforturile noastre din ultimii 25 de ani în ceea ce privește evoluția cinematografiei românești documentare sunt apreciate în continuare. Este un premiu valoros pentru orice cineast și vine într-un moment aniversar în care Astra Film Festival împlinește un sfert de secol de când s-a remarcat ca mișcare culturală de prim rang în contextul cinematografiei documentare româneşti şi internaționale și ca susținător devotat al filmului românesc”, a declarat Dumitru Budrala, regizor și director fondator al AFF, într-un comunicat de presă.

Budrala este recunoscut pentru filmele de nonficțiune „Blestemul ariciului”, „La drum”, „Drumul regilor” sau „Sibiu 825”, dar și pentru fondarea celui mai longeviv festival de film documentar din România.

În 2018, Uniunea Cineaştilor din România sărbătoreşte 55 de ani de activitate. Ea a luat naştere în anul 1963, la iniţiativa unor profesioniști precum Victor Iliu, Ion Popescu Gopo, Mihnea Gheorghiu, Liviu Ciulei, Paul Călinescu şi Mircea Drăgan.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*