Reguli pentru o piele sănătoasă

Reguli pentru o piele sănătoasă

 

Ritualul de îngrijire a pielii nu este atât de complicat, ci simplu şi decurge natural. Nu este nevoie nici de „loţiuni miraculoase“, nici de mult timp investit în acest scop. Pe de altă parte, este adevărat că demachierea zilnică şi aplicarea cremelor hidratante nu sunt de ajuns, ci trebuie să ai şi un stil de viaţă care să favorizeze menţinerea supleţii şi fermităţii pielii.

 

Rutina de curăţire şi hidratare

 

Demachiază-te zilnic sau, dacă ai pielea uscată, de două ori pe zi. Opţional, în funcţie de preferinţe, poţi adăuga şi câteva picături de esenţă de trandafiri, mentă sau portocale. Demachierea este esenţială înainte de culcare şi, dacă transpiri în timpul zilei, foloseşte şerveţele umede.

 

Exerciţiul fizic

 

Încearcă să ieşi în fiecare zi la o plimbare scurtă, pentru o mai bună oxigenare a creierului şi stimularea circulaţiei. Mersul pe bicicletă, alergările uşoare sau patinajul sunt excelente pentru tonifierea musculaturii şi buna funcţionare a inimii, iar ca urmare vei simţi cum te umpli de energie şi faţa ta capătă un aspect de un roz sănătos şi plin de strălucire. Dacă nu ai timp, poţi efectua câteva exerciţii simple în faţa ferestrei deschise.

 

Somn profund, odihnitor

 

Indiferent cât de atentă şi de riguroasă eşti în ceea ce priveşte îngrijirea pielii, dacă nu dormi suficient, epiderma îşi pierde strălucirea, devenind palidă şi ridurile sunt mai vizibile ca niciodată. Ochii sunt umflaţi şi încercănaţi, iar nivelul tău de energie este mult sub cel dorit. Cel mai important secret pentru frumuseţea pielii este somnul adânc, într-o încăpere aerisită.

 

Lumina soarelui

 

Este un fapt dovedit: zece-cincisprezece minute de expunere la soare, de două-trei ori pe săptămână, sunt esenţiale pentru sănătatea pielii şi sistemului osos. Expunerea regulată la soare stimulează pielea producerea unor cantităţi semnificative de vitamina D, care contribuie la fixarea calciului în oase. De asemenea, soarele atenuează unele afecţiuni ale pielii, cum ar fi eczemele, psoriazis sau acneea. Ca să nu mai spunem că vei simţi cum te umpli de energie. Însă, în aceeaşi notă, solarul este de evitat. Razele îşi „fac treaba“ şi în anotimpul rece, chiar dacă nu te vei bronza.

 

Apa

 

Este foarte important să bei zilnic cel puţin un litru şi jumătate, pentru că apa favorizează eliminarea impurităţilor din organism. Organele interne care au şi funcţia de eliminare, respectiv rinichii, ficatul, plămânii şi intestinul gros nu pot face faţă aşa cum ar trebui, chiar dacă funcţionează perfect. Ce se întâmplă în acest caz? Resturile sunt eliminate prin piele, denumită în context „al treilea rinichi“. Coşurile şi eczemele pot apărea şi ca urmare a faptului că organismul încearcă să elimine resturile prin pori. Consumul zilnic de apă plată, asociat cu o dietă bogată în fibre, te va ajuta să-ţi detoxifici organismul.

 

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*