Pe măsură ce creștem, ne raportăm la modelele părinților pentru a ne ghida în relațiile noastre intime.

Oana VASIU |
psiholog clinician, master în psihoterapie analitică

În articolul trecut am arătat cum ne raportăm în mod direct, cum ne influențează în modul în care ne percepem pe noi înșine și cum ne alegem parteneri de cuplu în funcție de modelul de atașament construit în relația cu părinții. Astăzi vom vedea cum, chiar și atunci când consideram că alegem pentru noi o relație opusă față de modelul parental, suntem totuși influentați de acesta.

De multe ori, în copilărie observăm că părinții au o relație nemulțumitoare, nesatisfăcătoare, uneori abuzivă, încărcată cu agresivitatea emoțională, verbală, violențe fizice, sau chiar și numai lipsită de încredere, de căldură emoțională și de comunicare. Ca și copii, realizăm că nu este ceea ce ne dorim să trăim atunci când vom crește, în familia pe care o vom construi, dimpotrivă, ne construim în minte un model opus acestuia. Astfel, pe lângă faptul că trăim în relație cu părinții un atașament nesigur, nesecurizant, avem nevoie, ca și copii, să trăim într-o relație emoțională parentală sănătoasă, armonioasă, pe care o construim în minte, cu ajutorul fanteziei, plasând-o undeva în viitor. Ajunși adulți, căutăm să ne împlinim acea dorință din copilărie de a avea o relație armonioasă, liniștită, însă este posibil să ne alegem partenerul/partenera de cuplu, în mare parte, datorită faptului că se potrivește acestei dorințe anume.

Evident, în acest context, faptul de a avea relația la care am visat încă din copilărie ne conduce în alegerea persoanei cu care ne dorim, apoi, să ne întemeiem o familie. Din păcate, în timp, putem realiza că de fapt nu am ales în mod autentic și că nu ne potrivim cu persoana de lângă noi, că nici nu am cunoscut-o destul de bine. Noi am ales preponderent în funcție de un singur aspect, învățat din copilărie, deci din nou în urma modelului relației parentale.

Cum și când ieșim, totuși, din aceste modele, pentru a putea alege autentic? Evident, relația cu părinții și dintre aceștia ne influențează pe tot parcursul vieții, în majoritatea aspectelor. Însă, pe măsură ce ne maturizăm, vom alege mai degrabă în funcție de cine suntem noi. Unele persoane se maturizează mai repede, altele mai târziu, iar unii oameni niciodată. În general, în jurul vârstei de 30 de ani încep să se manifeste mai degrabă trăsături personale, construite în mod stabil și exersate în relațiile de până atunci. Putem spune, de aceea, că în jurul acestei vârste o persoană va alege mai conștient, reușind să se îndepărteze de reacțiile sale față de relația cu părinții și ghidându-se mai degrabă după cine este în mod autentic. Desigur, după vârsta aceasta, pe parcursul procesului de maturizare și apoi, ca persoana matură, cu trăsături de personalitate clar conturate și stabile, ne este din ce în ce mai ușor să realizăm ce ne dorim și să alegem un partener/o parteneră cu care să putem avea o relație de cuplu cât mai armonioasă.


Oana VASIU

psiholog clinician, master în psihoterapie analitică

telefon: 0740.074.070

Spune-ți părerea!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.