Relaţii „îngrijorătoare“

Potrivit unui raport clasificat „strict confidenţial”, obţinut de Hotnews.ro, care cuprinde o investigaţie comandată de Banca Naţională a Ciprului referitoare la relaţiile dintre Bank of Cyprus (BoC) şi Banca Transilvania (BT), între ciprioţi şi unii fondatori ai BT ar fi existat anumite înţelegeri „îngrijorătoare”.

Investigaţia, făcută de Alvarez&Marsal (A&M) a ajuns pe mesele de lucru ale oficialilor BNR, anunţă portalul de ştiri. Analiza readuce în atenţia opiniei publice circumstanţele în care BoC a cumpărat 9,7% din acţiunile BT, operaţiune suspectată de DIICOT că ar fi fost ilegală. Totodată, se arată că banca cipriotă intenţiona să-şi crească participaţia la BT, până la 20%.

 Cu acest scop ar fi existat un angajament între banca cipriotă şi Horia Ciorcilă pentru restructurarea, în condiţii favorabile, a creditelor neperformante ale companiilor sale, în schimbul acestei restructurări, Ciorcilă urmând să vândă aproximativ 5% din acţiunile BT, aflate în posesia sa, către BoC la o prima prestabilită faţă de pretul pieţei, să asigure că BT va lansa o ofertă de drepturi în 2010 şi că bancii cipriote îi va fi garantat un anume procent de acţiuni nesubscrise pentru a facilita creşterea participaţiei BoC la 20%.

 

BT vrea să cumpere sucursala BoC din România

 

Banca Transilvania şi Raiffeisen sunt singurele bănci care au depus oferte pentru preluarea portofoliului sucursalei Bank of Cyprus din România până luni seară când a expirat termenul stabilit de ciprioţi, afirmă surse de pe piaţă, citate de zf.ro. Până astăzi ar urma ca ciprioţii să decidă dacă acceptă vreuna dintre oferte, fiind a treia săptămână de când banca şi-a suspendat operaţiunile. Ciprioţii au promis că luni, 22 aprilie, va fi ultima zi în care unităţile vor rămâne închise.

 

Cercetate şi de DIICOT

 

Şeful Băncii Transilvania, Horia Ciorcilă, precum şi cel al Bank of Cyprus şi conducerea BT Securities, sunt judecaţi pentru manipularea bursei, cazul fiind în ultima fază, de recurs, la Înalta Curte de Casaţie, după ce Curtea de Apel i-a achitat pe bancheri. DIICOT susţine că Horia Ciorcilă avea informaţii privilegiate privind intentia Bank of Cyprus de a cumpara acţiuni BT, iar ulterior, în data de 07 decembrie 2009, folosind informaţia privilegiată a vândut în cadrul a două tranzacţii, prin intermediul societăţi off shore Dodworth Limited cu sediul în Cipru, (controlată personal) un număr total de 8.918.671 titluri TLV în valoare totală de 21.404.762,52 lei, cumpărătorului Bank of Cyprus Public Company Limited.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*