În ultima perioadă, auzim destul de des acest termen folosit cu ușurință, uneori pentru a descrie chiar situații în care este vorba numai de unele reacții emoționale negative. Alteori, dimpotrivă, atunci când trăim această formă de abuz, nici măcar nu realizăm ce ni se întâmplă.
De aceea, haideți să vedem ce înseamnă abuzul emoțional și să identificăm modalitățile de a observa când cineva se află cu adevărat într-o relație cu un partener abuziv emoțional.
Oana Vasiu – psiholog clinician, master în psihoterapie analitică
Dintre toate tipurile de abuz în cuplu, cel emoțional este cel mai puțin vizibil, dar cel mai des întâlnit. El se regăsește în toate celelalte forme de abuz, referindu-se la crearea unor emoții negative în psihicul victimei, de-a lungul timpului, scăderea stimei de sine, creșterea neputinței și a dependenței de abuzator, umilire, intimidare, izolare, neîncredere în sine, în ceilalți și în propria percepție a realității, acceptarea unei relații nesănătoase, nocive, pentru că victima ajunge să nu mai poată percepe că ar putea trăi fără partener, acceptarea abuzului ca parte a relației de iubire. Ne referim aici la expunerea victimei la un comportament care, în timp, îi provoacă o traumă psihologică, însoțită de anxietate, depresie cronică, idei de sinucidere etc.
Spuneam mai sus că, uneori, ajungem să folosim termenul acesta cu o prea mare ușurință. Haideți să vedem, de fapt, când NU este vorba de abuz, în cuplu: o ceartă în care fiecare dintre parteneri își exprimă punctul de vedere, cu încărcătură emoțională, ridicând tonul, nu este abuz emoțional. Atunci când partenerii se înfurie și își descarcă supărarea, oricât de deranjant și lipsit de tact ar fi, nu este abuz emoțional. Dimpotrivă, am putea fi mai degrabă îngrijorați în situația în care cineva nu poate face asta, deoarece ne putem aștepta la o supraîncărcare cu emoții negative, până la un punct în care nu le va mai putea controla, descărcându-le într-un mod posibil abuziv. Atunci când cineva se înfurie și își descarcă emoțiile negative pe altcineva urlând și atacându-l verbal, în măsura în care partenera/partenerul ajunge să resimtă frică, putem considera că ne apropiem de o manifestare abuzivă. Dar atunci când partenera/partenerul are o scurtă descărcare emoțională, fără a-l ataca pe celălalt verbal și fără a-i provoca frică, după care se calmează, nu vom considera că este vorba de un abuz în cuplu.
Scopul abuzului emoțional în cuplu este de a crea dependență, de a controla victima, discreditând-o, izolând-o și reducând-o la tăcere. La final, aceasta se simte prinsă în capcană, deoarece îi este prea frică să părăsească relația abuzivă, nu se mai simte stăpână pe propria persoană și pe propriile-i capacități de auto-întreținere, fiind convinsă că poate supraviețui numai sub controlul și îndrumarea abuzatorului. Deși victima suferă, se îndreaptă pentru alinare spre partenerul abuziv, deoarece nu mai știe (nu mai are încredere) că poate primi un real ajutor spre vindecare, de la persoane din exterior. Astfel ciclul se repetă, victima primește noi abuzuri, noi confirmări că nu este bună de nimic, că nu se poate descurca singură, că numai partenerul o poate îndruma.
În timp, abuzul emoțional erodează în așa măsură identitatea de sine, încât victima nu se mai poate percepe în mod realist. Aceasta începe să se perceapă prin ceea ce îi spune abuzatorul despre ea, dezvoltând o intensă critică interioară și ajungând la convingerea că nu va mai fi niciodată bună pentru altcineva. Stima de sine scade foarte mult și este înlocuită de îndoieli legate de propriile abilități, sentimente de neputință, de dezgust față de propria persoană, de a nu avea nicio valoare, iar aceste cicatrici emoționale se manifestă pe termen lung, în relația cu propria persoană, cu cei din jur, cu familia și prietenii, chiar și în contexte legate de muncă.
Ce poate face o persoană care este victima unui abuz emoțional în cuplu? În primul rând, evident, este important să realizeze chiar acest fapt și să își stabilească limite în relație. Partenerul abuziv trebuie să înțeleagă că a devenit abuziv, deoarece deseori nu este conștient. Apoi, victima trebuie să aibă grijă în primul rând de propria sa sănătate psiho-emoțională, să se odihnească suficient și să mănânce sănătos, să se înconjoare de prieteni și familie, de persoane suportive și relații sănătoase. Să înțeleagă că, indiferent ce ar face, abuzatorul nu se va schimba, nu îl va putea vindeca, repara, nu îi va putea face pe plac. De asemenea, este important să se ferească de a se percepe prin ochii persoanei abuzive și, nu în ultimul rând, să țină cont în relația abuzivă de faptul că, la un moment dat, pentru a-și putea păstra sănătatea psiho-emoțională, va trebui să plece.
Oana VASIU
psiholog clinician, master în psihoterapie analitică
