Repetenți la autostrăzi

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, se arată nemulţumită de modul în care România atrage fonduri europene, în special pentru transporturi, şi crede că e necesară urgentarea demersurilor pentru finanţarea a două autostrăzi care să traverseze Carpaţii, respectiv Montana (Iaşi-Târgu Mureş) şi Piteşti-Sibiu.

Corina Crețu

Comisarul Corina Creţu a subliniat că, din 2014, de când ocupă această funcţie la Comisia Europeană, România a depus numai patru proiecte importante cu fonduri UE destinate infrastructurii în transporturi.

Ea s-a referit la două proiecte importante, autostrada Sibiu-Piteşti şi autostrada care ar trebui să lege Transilvania de Moldova. „Ştiţi foarte bine că în planul de transport autostrada Sibiu-Piteşti reprezintă o prioritate, nu numai pentru România, ci şi pentru întreaga UE, pentru că este veriga lipsă din tronsonul european dintre Rotterdam şi Constanţa. Având în vedere întârzierile în construcţia acestei autostrăzi, urmărim îndeaproape eforturile autorităţilor române de a depăşi timpul pierdut. Cu toate acestea, trebuie să insistăm ca pregătirile şi ofertele să se facă pe baza unor studii de mediu aprofundate. Din punctual nostru de vedere, proiectul este extrem de întârziat şi estimările noastre arată că această construcţie nu poate începe mai devreme de anul 2019”, a subliniat comisarul Corina Creţu.

Referitor la a doua autostradă care să traverseze munţii în România, Creţu a arătat că opinia sa personală este că prioritate ar fi trebuit să aibă autostrada care leagă Transilvania de Moldova, în condiţiile în care preocuparea Comisiei este de îmbunătăţire a accesului rutier în statele membre. „Din punctul meu de vedere, ar trebui să fie o prioritate, este o prioritate în toate analizele noastre şi încurajăm autorităţile române să accelereze pregătirea unei a doua autostrăzi care să treacă Carpaţii, pe lângă Sibiu-Piteşti, astfel încât construcţia să înceapă în 2021”, a menţionat comisarul european, transmite Monitorul de Cluj.

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat