Reprivatizarea României | OPINIE

Cred tot mai mult că membrii comisiei speciale pentru modificarea legilor justiției și „rezultatele” muncii lor sunt un fel de „acoperire” pentru un fenomen politico-economico-juridic mai extins căruia, la modul sugestiv, îi spun „reprivatizarea României”. În cele ce urmează voi încerca să explic de ce se face asta și cum se face.

Viorel Nistor

Recunosc că, la temperatura diferitelor momente ale acestui proces, nu am înțeles și nu m-a dus gândul atât de departe. Evenimentele declanșate în iarna lui 2017 (cu ordonanța 13) păreau a avea o destinație foarte precisă (salvarea lui Liviu Dragnea și a altor câtorva „penali”) și un plan rapid de punere în practică. Cine se gândea la mai mult? Poate nici cei care plănuiau aceste lucruri! Nu știm ce s-ar fi întâmplat dacă Ordonanța 13 ar fi fost adoptată, dar putem aprecia că am fi înțeles (măcar) mai repede ce se pune la cale. Încercarea a eșuat (de fapt, strategia nu fusese comunicată decât în cerc restrâns) și a fost nevoie de un plan mai elaborat, mai cuprinzător și care să ofere o  motivație extinsă.

Așadar, planul inițial avea două părți: pe de-o parte, să fie asigurată liniștea socială (și prevenite protestele) prin măsuri populiste (creșteri de salarii, micșorări de impozite, eliminări de taxe etc. – mai mult sau mai puțin reale) și, pe de altă parte, să fie adoptată o legislație favorabilă, în principal, privind legea penală și, în special, cea anticorupție. Atât am înțeles noi atunci. Fiind prea timpuriu, în sensul apariției efectelor populiste, și neanticipând uriașele proteste din ianuarie-februarie 2017, planul a căzut și a fost nevoie (probabil cu angajare de consilieri străini) de o nouă strategie, cu niște modificări substanțiale. În acest al doilea plan, au fost păstrate și apoi accentuate măsurile de amorțire a populației (insistându-se pe „măriri”, în ciuda lipsei resurselor), dar au apărut amendamente strategice în această a doua componentă a planului, adică cea activă. De voie de nevoie, din acel moment, lucrurile au început s-o ia razna pentru statul român. Căci modificările legislative inițiale (ce priveau abuzul în serviciu, conflictul de interese, mici „găinării” juridice etc.) par acum joacă de copii față de ceea ce se instrumentează acum. Brusc a apărut „statul paralel”, o teorie menită să justifice orice acțiune politică, „binomul” a devenit un vehicul comunicațional principal, protocoalele secrete DNA-SRI au devenit publice și a început așa numita „reformă” a justiției, despre care nu fusese vorba până atunci. Așa s-au născut cele trei legi de funcționare a justiției în României, cu tendință și favorabilitate pentru putere și, de fapt, așa s-a declanșat procesul de restructurare a statului și de reconfigurare a puterilor acestuia, cu sprijinul Curții Constituționale a României. Noile legi operau modificări importante în relațiile dintre instituțiile statului (cu transferuri direcționate de putere înspre  instituțiile controlate – Parlament și Guvern – dinspre președinție, justiție, servicii secrete), cu o evidentă țintă de a izola președintele, a controla procurorii și serviciile secrete, instituții de forță care s-ar fi putut opune. În subsidiar, trebuiau controlate, compromise și slăbite și alte instituții, precum presa(care putea furniza informații și adevăr), universitățile (care puteau furnizau expertiză, repere și credibilitate), BNR (ce putea oferi siguranță) etc.

Dar toate astea erau instrumente, nu scopuri în sine. Pe diverși oameni ai puterii (cei mai mulți „de strânsură”), parlamentari, primari, miniștri etc. nu-i interesa cum, ci îi interesa ce și mai ales cât. Adică banii. Li s-a tot spus și explicat și prelucrat, li s-a tot dat să înțeleagă că fiind de acord cu noua strategie propusă de lideri și acceptând modificările de sistem, ei vor fi beneficiarii. Căci o legislație care încurajează infracțiunea și infractorii, o legislație care inhibă și descurajează lupta anticorupție, un cod de procedură care îngreunează identificarea și probarea diferitelor infracțiuni economice inteligente (a gulerelor albe), un cod penal care pedepsește ușor și permite reabilitarea rapidă după altfel de fapte nu sunt decât premisele unui vast proces de redistribuire a avuției naționale. L-am numit, prin paralelism, noua „reprivatizare a României”. Căci transferurile care vor putea fi făcute prin „portițele legislative” construite acum vor permite o nouă reașezare a resurselor economice ale țării, exact în sensul dorit de cei aflați la putere, într-un interval determinat. Aceasta este miza majoră a frământărilor acestor zile, un joc care dă satisfacție liderilor (îl scapă pe Liviu Dragnea, Tăriceanu etc.), este ușor de înțeles de către toți (inclusiv de către cei mai puțin inițiați în jocuri de culise) și satisface întreg activul puterii, cu niște pierderi politice pe care le consideră rezonabile și recuperabile. O formă a iliberalismului românesc.

Iar artizanii acestui proces legislativ (laborios, parșiv, prin învăluire, greu de urmărit și contracarat) nu sunt nici „juriștii întârziați” (de tip Eugen Nicolicea), nici „evazioniști juridic” (de tip Florin Iordache), nici „cozi de topor” (de tip Șerban Nicolae) sau „analfabeți juridic” (de tip Marton Arpad) șamd, ci avocați dibaci, lipsiți de scrupule și foarte gras plătiți să demanteleze, cu pricepere și migală, un sistem, să destructureze un corpus legislativ, să împiedice pe toate căile, văzute și nevăzute, ca justiția să funcționeze. E mai multă pricepere decât ne-am putut închipui și o miză mult mai mare decât ne-a trecut prin cap.

E în acțiune, așa cum s-a mai spus, un sistem de tip mafiot, în complicitate perfectă cu instituțiile statului.


Viorel NISTOR

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat