Retrospectiva celei de-a 14-a ediții a Festivalului ICon Arts

Privind retrospectiv, de pe picior de plecare spre Academia ICon Arts – Roma, Academia și Festivalul ICon Arts – Sibiu 2016 lasă în urmă amintiri frumoase. Prietenii între tineri artiști și profesori renumiți din țări de pe 5 continente, concerte în spații variate, în săli de concert, în cetăți și biserici fortificate sau în castele din inima munților, itinerarii presărate cu dans experimental și o atmosferă unică, de vacanță și lucru, care e greu de explicat în cuvinte, dar a fost simțită în jurul tuturor evenimentelor desfășurate la cea de-a 14-a ediție a Festivalului Icon Arts.

Programul de rezidență creativă ICon Arts a adus la Sibiu 5 compozitori din Brazilia, Finlanda, Irlanda și SUA. Împreună cu soprana Veronica Anusca și Grupul de percuție ICon Arts, aceștia, selectați din peste 20 de tineri candidați din întreaga lume, au participat, timp de o săptămână, la pregătirea a 5 noi lucrari comisionate de Festivalul ICon Arts, iar, la finalul unei perioade intense de lucru au prezentat publicului din Sala Thalia cinci premiere absolute, într-o interpretare excelentă, coordonată de reputatul Prof. Dr. Mircea Ardeleanu, percuționist renumit internațional și cadru didactic la Academia de Muzica Gheorghe Dima din Cluj.

Maeştrii pe scenă

“Așa cum ne-am propus, am continuat să aducem pe scena Festivalului atât cursanții noștri, cărora să le dăm ocazia să se prezinte alături de maeștrii lor, cât și programe deosebite, care sa ofere ocazia spectatorilor de a descoperi fațetele diferite ale unor creatori cunoscuți. Așa a fost, de pildă, plasarea personajelor celebre din piesele lui Shakespeare, personificate de actorii Ioana Flora și Mihai Baranga, într-un context contemporan, pe muzica lui Hanz Werner Henze, interpretată la chitară de Reinbert Evers din Germania. De asemenea, aducerea Cantatei Catulli Carmina la Sibiu, prin proiectul „Anotimpuri.Vara”, într-un aranjament muzical special, aparținând compozitorului Mihai Murariu și dirijorului Mircea Holiartoc, a reunit Grupul Vocal Acapella, Grupul de Percuție ICon Arts și soliștii Annemarie Condacse și Andrei Lazăr într-o producție-eveniment, pe care ne-am bucurat să o găzduim. Mulțumim, pe aceasta cale, Consliliului Local și Primăriei Municipiului Sibiu pentru cofinanțarea acestui concert. El ne-a permis, totodată, să contribuim, prin bunavointa celor care au achiziționat bilete, la campania naționala “Brâncusi e al meu”. a declarat Diana Gheorghiu, unul dintre organizatorii evenimentului.

Idei pentru viitor

“Avem deja, pentru anul viitor, o mulțime de idei, oferte artistice și repertorii, cât și spatii noi pe care dorim să le includem în cea de a XV-a ediție, dar le vom dezvălui la timpul potrivit. În perioada imediat următoare, chiar dacă pentru anul 2016 ICon Arts – Sibiu s-a încheiat, ecourile sale vor continua să se audă la Roma, unde o parte dintre profesorii și cursanții ce au participat aici se vor întalni cu noi profesori și cursanți cu care vor schimba impresii și vor pregăti alte două concerte și o expozitie foto, la Accademia di Romania.” a declarat Sebastian Gheorghiu, directorul Festivalului Icon Arts.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*