Revedere cu Voluntari

Etapa a II-a din play-outul Ligii I o regăsește pe A.F.C. Hermannstadt în deplasare la F.C. Voluntari.

Cele două echipe s-au întâlnit recent, în ultima etapa din sezonul regulat, când ilfovenii s-au impus pe teren propriu cu 2-0. În prima etapă din play-out, FCH a învins pe Chindia Târgoviște cu 1-0, în timp ce Voluntari a obținut un punct în deplasarea de la Viitorul (0-0). Pentru această întâlnire, Vasile Miriuță, antrenorul principal al A.F.C. Hermannstadt, are întreg lotul la dispoziție.

,,Întâlnim o echipă bună care a jucat bine în ultimele două meciuri. Și noi venim după două partide bune cu Chindia și FCSB. Am demonstrat că putem juca de la egal la egal cu orice echipă din România. Accidentările au mai trecut. Și-au revenit și Davide Caiado, Company. Revin și suspendații Opruț, Adi Bălan și Stoica. Suntem cu lotul complet. Mergem la Voluntari să câștigăm. Avem altă atitudine, se vede spiritul și unitatea grupului. În fiecare meci orice echipă poate câștiga. Nu sunt mari diferențe. Se va juca până pe finalul campionatului.”, a declarat Vasile Miriuță, antrenor principal A.F.C.Hermannstadt.

,,Avem o atmosferă foarte bună în vestiar. Suntem o familie. S-a văzut asta și în ultimele meciuri. Am jucat foarte bine în ultimele meciuri. În play-out e foarte greu, fiindcă fiecare meci contează și trebuie să te lupți.”, a declarat Ousmane Viera, căpitan A.F.C.Hermannstadt.

A.F.C. Hermannstadt se află pe locul 4 în clasamentul play-outului Ligii I, cu 16 puncte, în timp ce adversarii de la F.C.Voluntari sunt pe ultimul loc (8) cu 11 puncte. Partida va avea loc luni, 9 martie, ora 18:00, pe Stadionul ,,Anghel Iordănescu” din Voluntari.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*