Reveries. Concert jazz A-C Leonte la Biblioteca ASTRA

Luni, 3 decembrie, de la ora 19.00, publicul sibian este așteptat la concertul care încheie itinerariul tematic al evenimentelor din Stagiunea ICon Arts @ Biblioteca ASTRA pe anul 2018. Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu va găzdui concertul „Reveries”, susținut de una dintre cele mai în vogă trupe de jazz din România: A-C Leonte Band.

Accesul este liber, în limita locurilor disponibile, doar prin solicitarea invitației electronice la adresa bjastra2@gmail.com.

Iubitorii muzicii bune vor descoperi un concept muzical distinct, marcat de originalitatea compoziției și a mixului de stiluri jazz cu inflexiuni alese. A-C Leonte este considerată la ora actuală una dintre cele mai bune voci feminine ale scenei de jazz românesc, dar și din zona muzicală underground în care s-a impus prin recentul său album „Angel minus Wings”. A lansat, în 2014, albumul său de debut intitulat „Secret Lover”, considerat primul album de autor creat de o solistă de jazz din România.

„Sub genericul «Reveries» sunt prezentate o serie de compoziții menite să contureze o stare aparte de visare lucidă, aceasta reprezentând nu doar o încercare de a evada, ci mai degrabă de a invoca, atât în conștiința muzicienilor, cât și în cea a ascultătorilor, ideea de transcendență, de relaționare cu ceea ce este mai presus și dincolo de starea de spirit necesară pentru simpla supraviețuire în lumea materială,” sunt cuvintele prin care artiștii caracterizează conceptul evenimentului.

A-C Leonte –  ”Reveries” – un concept jazz / electro / psihedelic. Vor concerta A-C Leonte – voce, vioară & fx, Albert Tajti – claviaturi, Alex Arcuș – saxofon alto & fx, Michael Acker – bas și Tavi Scurtu – baterie.

Expoziție specială pe tema muzicii jazz

Pentru a readuce în atenția publicului muzica de jazz, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a pregătit, cu prilejul evenimentului, o expoziție care aduce la lumină o serie de materiale imprimate și audiovizuale din colecțiile bibliotecii. Aceasta are menirea de a pune în evidență eclectismul acestui gen de muzică. Se remarcă în mod deosebit colecția de CD-uri „Ladies in Jazz”, DVD-ul „The Ladies Sing the Blues”, albume semnate de Mircea Tiberian și discuri de vinil care cuprind jam sessions ale unor mari muzicieni. De asemenea, iubitorii de lectură sunt invitați să consulte lucrări precum: „Dicționar de jazz” de Adrian Andrieș, „Notes on Music and Music Notes” de Mircea Tiberian sau „De la muzica de jazz la muzica simfonică”, volum semnat de Aurel Popa.

Despre Ana Cristina Leonte

A traversat o varietate de experiențe muzicale care au contribuit la evoluția sa ca artist și ca muzician: de la cântatul la vioară în orchestră, muzică de cameră sau trupe de rock, la propriul cvintet de jazz (Ana-Cristina Leonte Quintet/ Javra – alături de pianistul Albert Tajti, toboșarul Tavi Scurtu, saxofonistul Alex Munte și basistul Michael Acker) sau colaborarea cu cei mai importanți artiști ai jazzului românesc și internațional (Mircea Tiberian, John Betsch, Chris Dahlgren, Juhász Gábor, Cristian Soleanu, George Dumitriu, Alexandru Arcus, Ciprian Pop, etc), de la cântatul într-un grup acappella (Blue Noise, Jazzappella), la primele explorări electronice alături de artiști ca Electric Brother.

Stagiunea ICon Arts @ Biblioteca ASTRA face parte din proiectul „100 de ani în 100 de concerte” derulat de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), acțiune co-finanțată de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*