România mai rămâne o lună în stare de urgență

Președintele Klaus Iohannis a anunțat azi că starea de urgență va fi prelungită cu încă o lună.

Klaus Iohannis a spus azi, după o evaluare cu mai mulți membri ai Guvernului că, deși în România nu s-a înregistrat o creștere a numărului de îmbolnăviri precum în alte țări precum Italia sau Spania, nu este momentul ca românii să se relaxeze.

„O primă concluzie ar fi că, în comparație cu alte țări, creșterea numărului de persoane afecate de epidemie nu a fost așa mare cum am observat de exemplu în țări unde avem mulți români, mă gândesc la Italia, la Spania. Acest lucru vine din faptul că din timp am luat măsuri foarte ferme. Trebuie să vă avertizez foarte clar: nu este momemntul să ne relaxăm”, a spus Iohannis.

Acesta a spus că perioada de stare de urgență va fi prelungită cu încă o lună.

„Toți experții, toți medicii ne spun că evoluția epidemiei în continuare depinde de felul în care respectăm indicațiile autorităților. Dacă respectăm indicațiile – evităm contactul ș.a.m.d. -, este posibil să nu avem o creștere foarte mare. Dacă nu le respectăm, este posibil să ajungem în scenarii cum le-am văzut, din păcate, în țările pe care tocmai le-am menționat.  Așadar, este clar: Nu suntem încă la vârful epidemiei. În niciun caz nu este momentul să ne relaxăm. Să fim atenți, să nu fim panicați și să respectăm indicațiile autorităților”, a transmis președintele.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*