Salvatorii de vieți se întâlnesc la Zilele Medicinei de Urgență Sibiene 2019

Ca în fiecare toamnă, la Sibiu se desfășoară Zilele Medicinei de Urgență Sibiene – curs de inițiere în medicina de urgență și prespitalicească.

Manifestarea științifică este adresată studenților mediciniști, medicilor tineri și medicilor cu experiență care doresc să-și îmbunătățească cunoștințele cu privire la resuscitarea pacienților, cât și sibienilor care își doresc sa învețe să acorde primul ajutor. Evenimentul se va desfășura în două etape: 25-27 octombrie și 1-3 noiembrie și este organizat de Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, împreună cu Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu – Facultatea de Medicină și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu.

Deschiderea simpozionului va avea loc în data de 25 octombrie, la ora 16.00, în Aula Magna a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

„Acest eveniment are o dublă însemnătate: pe de-o parte cea științifică prin aportul adus în procesul de educație medicală continuă pentru toți cei implicați în medicina de urgență, de la studenți și voluntari SMURD până la medici rezidenți și specialiști, iar pe de alta o însemnătate practică, pentru că oamenii pot învăța cum trebuie să procedeze într-o situație limită, unde un ajutor acordat corect face diferența dintre viață și moarte”, explică dr. Constantin Roșca, medic șef UPU Sibiu.

Programul cursului va cuprinde o sesiune de comunicări științifice cu o tematică variată: stopul cardio-respirator, trauma, urgențele: cardiologice, neurologice, particulare, pediatrice și toxicologice, precum și ateliere practice: suportul vital de bază și suportul vital avansat.

One Comment

  1. Pingback: Salvatorii de vieți se întâlnesc la Zilele Medicinei de Urgență Sibiene 2019 – Made in Transilvania

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*