Sătui de București? Sibiul, Iașiul, dar și câteva primării PSD vor să se alăture Alianței Vestului

Mai mulți primari, inclusiv din PSD, laudă inițiativa pornită de cele patru orașe din Alianța Vestului și vor să se alăture proiectului.

Aderarea Sibiului la Alianţa Vestului, lansată de primarii din Timişoara, Cluj-Napoca, Arad şi Oradea, ar fi oportună dacă Alianţa acceptă extinderea ariei obiectivelor şi pentru regiunea Centru, crede primarul Astrid Fodor.

CUM SE VEDE DE LA SIBIU PROIECTUL

„Nu cunosc în detaliu acest proiect, dar din ce am citit în declaraţia adoptată la Timişoara şi din ce au declarat public cei patru primari, sunt convinsă că este o iniţiativă constructivă, în sensul demarării unor proiecte comune pentru care iniţiatorii doresc atragerea de fonduri europene. Sibiul, care face parte din regiunea de dezvoltare Centru, nu a fost invitat şi nu s-au purtat discuţii în acest sens. Consider că ar putea fi oportună aderarea Sibiului la acest proiect, dacă Alianţa acceptă extinderea ariei obiectivelor şi pentru regiunea noastră”, a spus Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

IAȘI VREA „O ASOCIERE TRANSCARPATICĂ”

Primarul Iașiului, Mihai Chirica, este interesat de o asociere cu Alianța Vestului. De altfel, el spune că i-a scris încă de la începutul lunii noiembrie lui Emil Boc, primarul din Cluj-Napoca, pentru a-i propune „o asociere transcarpatică”.

„Am trimis o scrisoare din 2 noiembrie. Dorința mea era de a face o asociere transcarpatică, i-am zis, și transpartidică, pentru că în momentul de față se simte necesitatea unei contraponderi la divizarea unei societăți care se simte peste tot, din toate punctele de vedere. De ce la Cluj? Dorința e de a lega două provincii istorice, oarecum, cele care au dus curentul unionist de acum 100 de ani dinspre partea de est a României, trecând Carpații spre Ardeal”, a spus Chirica la Digi24.

Edilul a menționat că nu a primit încă un răspuns, „dar asta nu înseamnă că nu se va întâmpla”.

Chirica spune că o astfel de alianță ar putea ajuta proiecte precum autostrada A8, care să lege Moldova de restul țării.

„Speranța moare ultima. De ce nu? Putem deveni o voce mult mai ușor de auzit mai ales la Bruxelles decât la București, pentru că se pare că acolo sunt toate timpanele înfundate, motiv pentru care speranța mea este că mai multe voci, indiferent de culoarea politică, își pot găsi locul într-o alianță de o parte și de cealaltă a Carpaților toți primarii care au de slujit interesul cetățenilor pe care-i reprezintă în momentul de față”, a spus Mihai Chirica.

ROBU: NU NE PUTEM ÎNMULŢI PESTE NOAPTE

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat, marţi, că Alianţa Vestului nu poate accepta, deocamdată, şi alţi edili, pentru că “dacă acum ne-am înmulţi în asociaţie, peste noapte, pripit, am compromite această idee”.

“Sunt prostii fără seamăn toate aceste speculaţii că se vrea desprinderea din România. Am subliniat că demersul nostru se înscrie în spiritul Declaraţiei de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia. Ce să facem noi mai mult ca să înlăturăm astfel de speculaţii? Nu putem mai mult. Înseamnă că atât îi duce mintea pe unii să speculeze, să denatureze realităţile”, a explicat Nicolae Robu.

De asemenea, primarul Timişoarei a precizat că cei patru primari din Alianţa Vestului îşi propun să pună presiune pe guvernanţi pentru a se realiza o serie de proiecte importante.

“Noi, printre altele, vom pune şi presiune, vom face lobby pe lângă Guvernul României, pentru că din acea listă de obiective, o parte ţin de Guvernul României. Dacă el le acordă prioritate, ele se înfăptuiesc şi noi vrem să se înfăptuiască mai repede. Nu vrem să mai treacă încă 30 de ani şi evident când vorbeşti ca primar al unui oraş e una, şi când vorbeşti din partea unei astfel de alianţe care reprezintă de fapt pilonii pentru o bună parte de ţară, motoarele pentru o bună parte de ţară, că noi gândim lucrurile nu doar pentru cele patru oraşe, ci pentru toată această parte de ţară, în care noi suntem unităţile administrativ-teritoriale exponenţiale, atunci altfel trebuie să fim ascultaţi şi la Bucureşti, şi la Bruxelles, şi oriunde”, a explicat Nicolae Robu.

Întrebat de către jurnalişti dacă în cazul în care PNL-ul va ajunge la guvernare, Alianţa Vestului va avea un cuvânt mai mare de spus pentru a atrage investiţii, primarul Timişoarei a declarat că „în mod sigur” se va întâmpla acest lucru.

“Noi dorim normalitatea în România. Nu este firesc să ni se ia aproape toţi banii. Înţelegem că o cotă parte trebuie să meargă la bugetul centralizat al ţării şi să servească unor domenii precum apărarea naţională, securitatea naţională, sănătatea, infrastructura mare, dar şi pentru ridicarea zonelor mai puţin dezvoltate ale ţării. Noi nu ne dorim o Românie dezechilibrată dincolo de nişte limite ale acceptabilului. Noi suntem de acord că trebuie susţinute şi zonele mai rămase în urmă. Cu ce nu putem fi de acord ca banii noştri în loc să fie folosiţi pentru ridicarea zonelor mai rămase în urmă, să fie daţi pentru încurajarea nemuncii. Noi nu ne împăcăm cu ideea asta de mână întinsă a unor oameni în toată firea, sănătoşi, apţi de muncă, ei trebuie să muncească”, a declarat Nicolae Robu.

Totodată, primarul Timişoarei a explicat că cele patru oraşe din Alianţa Vestului îşi doresc realizarea unor proiecte de infrastructură mare, printre care o reţea de autostrăzi sau o reţea de cale ferată de mare viteză.

De asemenea, Nicolae Robu a precizat că, deocamdată, nu se pune problema de a intra şi alte oraşe în Alianţa Vestului, pentru că dacă s-ar întâmpla acest lucru în prezent, ideea ar fi compromisă.

“Sunt deja multe oraşe care şi-au arătat interesul de a intra în alianţă. Cu tot respectul pentru toate oraşele din România, pentru primarii lor, eu am rugămintea să se înţeleagă un lucru: dacă acum ne-am înmulţi în asociaţie, peste noapte, pripit, am compromite această idee, pentru că lumea vrea să vadă rezultate concrete cât mai repede”, a detaliat primarul Timişoarei.

Nicolae Robu a precizat, în final, că cei patru primari din Alianţa Vestului au fost căutaţi şi de edili din PSD.

BOC: „NU E UN SEPARATISM TERITORIAL!”

Primarii din Cluj-Napoca, Timişoara, Arad şi Oradea au lansat, sâmbătă, la Timişoara, Alianţa Vestului, parteneriat prin care vor să atragă fonduri europene direct de la Bruxelles pentru proiecte comune.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că Alianța Vestului nu are niciun fel de legătură cu vreun proiect de separatism teritorial şi nu doreşte să pună sub semnul întrebării statul naţional unitar român.

„Aş vrea să vă spun ce nu este această iniţiativă. Această iniţiativă (Alianța Vestului – n.r.) nu este îndreptată împotriva guvernării de la Bucureşti, ci să avem o Românie mai bogată, îşi propune să aibă locuri bogate în România. Are la bază principiul subsidiarităţii, astfel ca decizia să fie luată de autoritatea cea mai apropiată de cetăţeni. (…) Discutăm cu UE şi partenerii naţionali pentru a beneficia de fondurile UE”, a spus Boc.

„Regiunile noastre au avantaje competive cum ar fi inovare, resurse umane şi creativitate, de ce să nu le fructificăm? Platfoma permite un contact direct cu Bruxelles-ul, ceea ce nu era permis până acum, deoarece România nu a făcut regionalizarea, şi deschide posibilitatea de a accesa fonduri europene direct de la Bruxelles”, a mai spus Boc.

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat