Scene de groază în Cârțișoara. Cal lovit cu sălbăticie de doi tineri porniți după băutură

Noaptea trecută, un bărbat a sesizat I.P.J. Sibiu cu privire la faptul că două persoane lovesc un cal pe strada Principală din localitatea Cârțișoara.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos și polițiștii Biroului Protecția Animalelor.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, în seara zilei de 15 aprilie a.c., în jurul orei 23,45, proprietarului calului a înhămat animalul la căruță și l-a încredințat unor consăteni, doi tineri în vârstă de 16 și 19 ani, ca să meargă în localitate pentru a cumpăra băuturi alcoolice.

Întrucât calul s-a oprit, cei doi i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu corpuri dure pentru a-l determina să meargă.

Calul a fost încredințat în continuare proprietarului, iar polițiștii Biroului Protecția Animalelor au deschis un dosar de cercetare penală care vizează rănirea sau schingiuirea animalelor, urmând ca, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, să se stabilească  toate circumstanțele săvârșirii faptei în vederea aplicării măsurilor legale care se impun.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*