Schimbare de gardă la Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Cpt. Dumitru Croitoru” Sibiu

Azi a avut loc, într-un cadru restrâns, ceremonia militară de predare – primire a comenzii și a drapelului de luptă la Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Cpt. Dumitru Croitoru” al Județului Sibiu, cu ocazia trecerii în rezervă a colonelului Laurențiu-Cosmin Balcu.

Comanda unității a fost preluată de domnul maior Lucian Trefaș, împuternicit inspector șef, în prezența reprezentantului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

„Colonelul Laurențiu-Cosmin Balcu a încheiat, astfel, o frumoasă carieră militară de aproape trei decenii, ani petrecuți în structuri militare, începând cu absolvirea Institutului Militar de Infanterie, Grăniceri şi Chimie <Nicolae Bălcescu> Sibiu, continuând cu structuri din cadrul Ministerului Apărării Naționale și urmând, apoi, aproape douăzeci de ani în care și-a dedicat toată experiența, priceperea și devotamentul structurilor specializate în managementul situațiilor de urgență, respectiv Inspectoratul de Protecție Civilă al Județului Sibiu și, din anul 2004, Inspectoratul pentru Situații de Urgență <Cpt. Dumitru Croitoru> al Județului Sibiu”, transmit cei de la ISU.

Anul 2008 este anul în care domnul colonel Laurențiu Cosmin Balcu a preluat comanda ISU Sibiu, moment de încununare a muncii depuse de-a lungul anilor și, totodată, prilej de exercitare a experienței acumulate în domeniul managementului situațiilor de urgență.

Anii în care s-a aflat la conducerea inspectoratului au fost caracterizați printr-o susținută și continuă dezvoltare instituțională, iar munca, perseverența și calitățile manageriale i-au fost răsplătite prin rezultate de excepție, dintre care amintim doar câteva:
 Operaționalizarea a șase noi puncte de lucru permanente, în scopul eficientizării timpului de răspuns și pentru asigurarea unei intervenții optime la nivel județean;
 Inaugurarea unei săli moderne pentru desfășurarea activității Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției;
 Coordonarea la nivel județean a forțelor implicate în misiunile desfășurate pe timpul exercitării Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, în perioada 01.01-30.06.2019;
 Operaționalizarea Dispeceratului Unic Integrat 112 la sediul inspectoratului;


„Sunt onorat de colaborarea pe care am avut-o de-a lungul timpului și vă sunt recunoscător pentru modul în care ați ales să lucrăm împreună în cadrul sistemului de management al situațiilor de urgență, pentru <sfaturi>, pentru ideile constructive și pentru respectul și susținerea demonstrate în atâtea situații în care împrejurările profesionale ne-au adus de aceeași parte, a binelui. Am acționat mereu cu sufletul deschis, convins fiind că, împreună, putem construi lucruri frumoase și trainice pentru comunitate. VĂ MULȚUMESC tuturor pentru modul de comunicare, deschidere și sprijin, elemente datorită cărora am reușit să transformăm obiectivele în realitate. AM ONOAREA SĂ VĂ SALUT!”, a transmis Laurențiu Cosmin Balcu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*