Şcoala altfel, în muzeu

Cea de-a V-a ediţie a programului naţional de activităţi extraşcolare, intitulat „Să ştii mai multe. Să fii mai bun”, desfăşurat în perioada 18 – 22 aprilie, le va oferi elevilor şi profesorilor care vor trece pragul Muzeului Astra o serie de activităţi interactive. Este vorba despre ghidaje tematice realizate în expoziţiile pavilionare, completate cu ateliere practice organizate atât în spaţii interioare, cât şi în aer liber.

Scoala Altfel MAL (2)Astfel, în cadrul cabinetului de educaţie muzeală aflat la sediul Muzeului de Etnografie Universală „Franz Binder”, se vor desfăşura ateliere practice precum confecționat ornamente cu motive tradiționale săsești (atelier pentru copii cu vârsta peste 5 ani), cusături tradiționale românești (atelier pentru copii cu vârsta peste 10 ani), pictură icoane pe sticlă  (atelier pentru copii cu vârsta peste 10 ani), atelier de benzi desenate (atelier pentru copii cu vârsta peste 5 ani – luni, 18 aprilie, și marți, 19 aprilie) şi un atelier de reciclare creativă (tehnica colajului pe rame de lemn – atelier pentru copii cu vârsta între 5 și 10 ani). „În cadrul expozițiilor «Monede chinezești» și «Beautiful China», aflate la sediul Casei Artelor, se va organiza un atelier tradițional de decupaj hârtie, dedicat copiilor cu vârsta peste 6 ani. Apoi vor urma aici vizite ghidate care vor continua şi în expoziția destinată Festivalului de Benzi Desenate, expoziţie aflată la sediul Casei Hermes”, anunță Raluca Andrei, pedagog muzeal C.N.M. Astra.

Vizite ghidate

În Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului se vor desfăşura, în perioada 18 – 22 aprilie, vizite ghidate pe diferite sectoare tematice precum: Școala din Ticera, Lemn, Textile, Agricultură, pomicultură și viticultură, Drumul Morii, Boștinărit, Pescuit, Uleinițe, Păstorit, Creșterea animalelor, Olărit. Tot în Dumbravă vor avea loc activităţi precum „Jandarmul rural”, la Școala din Ticera, în intervalul orar 12.00 – 14.00, atelier culinar, în zona Târgului de țară, la ora 10.00 (pentru copii cu vârsta peste 10 ani), atelier de grădinărit (pentru copii cu vârsta peste 12 ani) sau atelier de brățări și zgărdane țesute la gherghef (pentru copii cu vârsta peste 10 ani). Acest atelier se va desfășura în zona Etno Tehno Parc în condiții de vreme favorabilă sau la Școala din Ticera. Participarea elevilor la atelierele propuse şi la vizitele ghidate se va face doar pe bază de programare la telefon 0269/202.419 sau email: raluca.andrei@muzeulastra.com. Vizitarea expoziţiilor pavilionare (19 – 22 aprilie) şi a Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului (18 – 22 aprilie) se poate face şi fără programare, în intervalul orar 9 – 17. Preturile pe ateliere variaza între 2 și 17 lei.

Olimpiada micilor meşteşugari

În corpul B al Bibliotecii Judeţene Astra se va desfăşura, în perioada 20 – 21 aprilie, faza județeană a olimpiadei „Meșteșuguri artistice tradiționale”, organizată de C.N.M. Astra în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al județului Sibiu și finanțată de către Administrația Fondului Cultural Național. Programul acestui eveniment, care face parte din programul „Şcoala altfel“, începe în 20 aprilie, de la 9.30 la 16.00, cu secțiuni de ţesut, cusut/brodat, confecţionat port popular, confecţionat păpuşi, confecţionat poboabe, împletit, artă decorativă, confecţionat măşti și continuă pe 21 aprilie, în același interval orar, cu secțiunile: pictat icoane pe sticlă, pictat icoane pe lemn, pictură naivă, încondeiat ouă, prelucrare lemn, os, fier, olărit, modelat ceramică. Începând cu ora 12.00, concursul este deschis publicului. Înscrieri se pot face până în data de 31 martie, la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu, str. Berăriei nr. 2, tel. 0269/210466, fax 0269/210817, e-mail: educativsb@gmail.com, sau la Complexul Naţional Muzeal ASTRA, Piaţa Mică, nr. 11, cod 550182, tel. 0269/202414, fax 0269/218060 sau 0269/202411, e-mail: elena.gavan@muzeulastra.ro.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*