SCRISOAREA CITITORULUI | Ţara noastră „aur poartă”

Tabula rassa!

Să fie cel din urmă asalt la cucerirea ultimei redute în lupta pentru pierderea tuturor valorilor noastre strămoşeşti?! Astfel pare că a venit şi această vreme a aducerii în ţară a aurului păstrat de ani buni în locaţii speciale aflate în afara ţării, valori strânse cu sudoare de bravii noştri înaintaşi.

Constatăm că unii dintre aleşii noştri de astăzi consideră că a venit timpul să ne introducem braţele până la coate în preţioasa noastră comoară. Întrebarea foarte motivată este: de ce? Răspunsul este neconcludent, ba chiar pueril.

Iată, parlamentarul N. Şerban răspunde unei astfel de întrebări în felul următor: „Deoarece acolo unde se află acea rezervă de aur (însemnata bogăţie naţională n.n.) s-ar putea să ruginească, să se lichefieze şi să curgă la canal.”

Iată judecată de om de stat (şi de partid).

Acestuia îi zic: Nici măcar în glumă un om care se pretinde şcolit şi cu oarece educaţie nu poate folosi astfel de motivaţii şi cu asemenea insolenţă, bre parlamentarule aflat în fruntea ţării!

Ştim: Suntem consideraţi proşti noi ăștialalţi din afara spectrului politic (PSD mai ales).

Proşti, dar până unde? Şi, mai ales, până când?

Se pare că această cădere spre desuetudine şi nonvaloare se produce cu o repeziciune, iată, greu de înţeles. Tupeul, obrăznicia, aroganţa duse la extrem întunecă tot mai mult ideea de speranţă. Diabolicele măsuri menite a proteja infractorii de toate categoriile par a fi depăşit orice limită. Legi şi hotărâri fără număr elaborate în folosul şi protejarea acestora umilesc pe cei cinstiţi şi ataşaţi naţiunii şi ţării. Sunt tot mai mulţi delatori care îşi dau mâna. Şi joacă tare, dur, cu toţii. Nivelul de cultură, de inteligenţă este din ce în ce mai scăzut. Cum este posibil ca un individ care se pretinde absolvent al unei institut superior să blameze preşedinţia ţării pe motiv că preşedintele nu este român? Acestuia îi spun: preşedintele ţării este mult mai român şi mai patriot decât acest pierde-vară care s-a aciuit la cârma ţării şi nu este în măsură să se remarce prin nimic ce ar demonstra dragostea de popor şi de ţară.

S-au încumetrit şi încuscrit toţi, unii cu ceilalţi, din clanul sus-puşilor, etalându-şi averile în dispreţ faţă de popor. Refuzând orice dialog civilizat, constructiv, ocolind logica şi o ultimă încercare de purtare a unui dialog pertinent cu… prostimea, desigur că s-a apelat la ultima soluţie şi anume: sesizarea sau doar informarea unor foruri europene. Acest demers a fost aspru criticat, catalogându-l drept „pâră” de către PSD. Noaptea minţilor! Cum poate fi denumită această atitudine? Nu cumva dictatură? PSD-ul care deţine puterea şi poate face uz de toate atributele şi prerogativele posibile are şi o aplecare absolut malefică, de neclintit de a îndepărta din funcţiile cheie a persoanelor competente. S-ar putea trage concluzia că aceştia deţin o ură de neimaginat împotriva celor competenţi pe care îi demite şi îi alungă cu o înverşunare de-a dreptul sadică. Cu o aceeaşi pasiune găseşte şi instalează în funcţii cheie pe cei mai incompetenţi şi uşor de manevrat în folosul strict al intereselor lor personale cei care azi se află la putere.

Am devenit astfel, iată, oaia neagră a Europei, iar aleşii noştri sfidează totul până şi recomandările respectivelor foruri, împăunându-se mai dihai decât „popa prostul”, afirmând că „nu mergem în Consiliul Europei pentru a primi directive” (cam astfel este tradus comportamentul guvernului PSD).

Măi, bade Niculaie, ţaţă Veto, oameni buni, treziţi-vă şi căutaţi a înţelege că sunteţi minţiţi voi, noi toţi! Că bruma de bani, cei câţiva lei în plus primiţi la pensii nu numai că sunt „mâncaţi” prin scumpirile în lanţ, ci pe deasupra preţurile tot au luat-o razna.

Cândva, majoritatea fusesem încadraţi la grămadă în partidul unic social-democrat. Ei bine, deşi mulţi dintre noi învăţasem să acceptăm, ba chiar să ne convină acea rânduială, astăzi alergăm mâncând pământul către ceilalţi cei din opoziţie (de dreapta), deşi noi, sărăcimea, s-ar cădea să rămânem social-democraţi. Din păcate sau din fericire, cine mai ştie, acest demers se datorează faptului că socialist-democraţii s-a constatat a reprezenta bogătaşii, fariseii şi mincinoşii care-şi bat joc de cei mulţi. Care ne azvârl în lături ca pe nişte gunoaie. Astăzi, în vederile lor, un om, o fiinţă nu mai înseamnă nimic atâta vreme cât nu mai are ce oferi mai întâi material. A rămas în atenţie doar votul. În preajma desfăşurării scrutinului se mai aruncă proştilor câte o ciozvârtă – să-i voteze – după care totul este uitat.

În ultima vreme, iată, atenţia PSD-iştilor se îndreaptă şi către această ultimă redută de cucerit: lingourile, rezerva ţării păstrată pentru „zile negre”. Ultima. Şi orice naiv se întreabă: de ce atâta grabă? De ce atâta frenezie? De ce atâta nerăbdare? Cumva celelalte nevoi s-au rezolvat şi a rămas această ultimă grijă repatrierea rezervei de aur? De ce dacă dintr-odată am devenit atât de grijulii pentru averea în aur a ţării, dorindu-ne-o acasă, de ce nu se întreprind demersuri serioase şi pentru inestimabilul tezaur al ţării noastre aflat în Rusia?

De ce, mergând mai departe cu ideea, ne mai putem întreba: există la noi în ţară spaţii corespunzătoare de depozitare şi păstrare? Întrebarea se pune cu atât mai mult cu cât, de când s-au eliberat din închisori tâlhari şi agresori, valorile respective nu sunt cumva în pericol? (şi iată că indivizi de acest fel guvernul PSD a eliberat cu miile, ba mai mult, li se oferă plăţi compensatorii, iar sărăcimea abia-şi trage zilele).

Oricum modalităţi de a fi atacată locaţia respectivă (depozitul lingourilor) într-un fel sau altul nu poate fi excluse, ci dimpotrivă. Ne putem aşadar întreba dacă nu cumva se va pune la cale în timp cine ştie ce atac de către minţile inventive ale infractorilor eliberaţi din închisori ca şi de către acei infractori din libertate mascaţi în funcţii diferite? (Experienţele nu foarte îndepărtate ne-o confirmă).

Aşadar, rând pe rând şi anevoie sesizabil există temerea că această însemnată avuţie se poate „scurge” (fără a se lichefia) pe cărări strâmbe, nimicind această valoroasă zestre a ţării adunată de strămoşi.

Şerban N. ar putea căuta să anticipeze eventuala diminuare a acestei averi, singura care ne-a mai rămas. Şi iată cum o face afirmând: Există pericolul să „ruginească, să se lichefieze şi să curgă la canal”!

Cui îi pasă cu adevărat de toate acestea? Cine şi cui se poate da socoteală cel puţin?

„Câinii latră, caravana trece!”

Când cei cu hăţurile fiind mulţi şi toţi de aceeaşi parte, cine se încumetă să-i oprească, să le zădărnicească acţiunile şi intenţiile necurate?

Reziduurile umane ce îmbibă cu duhorile lor pestilenţiale seară de seară fotoliile celor două posturi TV remarcate ca fiind cuiburile în care se naşte şi cloceşte minciuna şi batjocura, ar fi timpul să dispară din peisaj. De acolo sunt răspândite otrăvurile vrajbei întregii atmosfere autohtone: ura acerbă, morbidă, acuzaţii mincinoase, manevrări odioase, toate acestea constituind daune grave societăţii noastre. Aceste rămăşiţe, clevetitori de mahala, „stârniţi” de moderatori de aceeaşi speţă distrug fără încetare orice urmă de onorabilitate şi bună cuviinţă. Şi, culmea, tot aceştia fac pe lupii moralişti.


Elena OLARU MIRON

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat