Scrisoarea unui primar disperat către președinte și prefect: „Scăpaţi-vă de DINOZAURI!“

Primarul din Cisnădie, Gheorghe Huja, susține că în Consiliul Județean și Prefectura Sibiu lucrează doi „dinozauri“: Corneliu Eugeniu Drăgan, arhitectul șef al județului, și Eugen Roman, directorul Direcției Verificarea Legalității, Contencios, Administrativ și Relații publice din cadrul Prefecturii, pe care îi numește „eugeniile care fac legea în județ“. Huja face apel la președintele Daniela Cîmpean și prefectul Adela Muntean să-i îndepărteze pe cei doi din funcții.

Primarul susține că Drăgan stopează proiectele orașului, iar Roman, „în cârdășie cu Carabulea“, împiedică aproape 50 de persoane care solicită 180 de hectare să intre în posesia terenurilor de drept ce le revin.

Președintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, și primarul Gheorghe Huja

Ieri, scandalul dintre primarul orașului Cisnădie și conducerile Prefecturii Sibiu și Consiliul Județean a escaladat. Dacă președintele Consiliului Județean, Daniela Cîmpean, evită să-și pronunțe tranșant în problemele ridicate de Huja, Prefectura Sibiu a venit cu un punct de vedere amplu.

Primarii ridică tonul

Miercuri, Gheorghe Huja a transmis o scrisoare deschisă doamnelor care conduc județul, în speță președintele Daniela Cîmpean și prefectul Adela Muntean, sesizând problemele care încurcă administrația locală. Mai mult, primarii de comune din județ au solicitat, ieri, la Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România – filiala Sibiu, conducerilor celor două instituții județene să fie mai aproape de administrațiile rurale. „Să fie deschise pentru derularea proiectelor în comunitățile rurale, pentru că, instituțional, vrem sau nu vrem, Consiliul Județean este pârghie de transfer al sumelor pentru finanțarea programelor de dezvoltare la nivelul comunităților rurale“, a spus Valentin Ivan, președintele filialei.

Revolta primarului din Cisnădie

Scrisoarea deschisă a lui Gheorghe Huja este cea mai virulentă ieșire publică din ultimii 20 de ani a unei primar din județul Sibiu la adresa Consiliului Județean și Prefecturii Sibiu: „Drăgan Corneliu – Eugeniu şi Roman Eugen, «eugeniile» care fac legea în judeţul Sibiu! Pentru a nu ştiu câta oară de când sunt primar al oraşului Cisnădie, întâlnesc pe drumul actelor pentru un proiect, oameni, care prin răutatea lor, le place să pună piedici pentru a nu putea să duc la bun sfârşit un anumit proiect! Spun asta pentru că există în judeţul Sibiu, oameni cu funcţii care nu fac altceva decât să pună beţe în roate primarilor care vor să realizeze ceva în oraşul lor. Mi se pare de necrezut ca atunci când ai un proiect bun pentru cetăţenii tăi, oameni din Consiliul Judeţean sau Prefectură să îţi obstrucţioneze toate demersurile, doar pentru că aşa vor ei.Pe această cale, vreau să o atenţionez pe doamna preşedintă Daniela Cîmpean cu privire la domnul arhitect şef al Consiliului Judeţean Sibiu, Drăgan Corneliu – Eugeniu, în ideea în care acest dinozaur care le ştie pe toate, nu face altceva decât să stopeze proiecte frumoase, care ar aduce beneficii oraşului pe care îl conduc. Îmi pare rău că doamna preşedintă, pe care eu o apreciez şi o respect pentru toată munca depusă în folosul tuturor sibienilor, trebuie să lucreze cu un astfel de personaj. Ca să fiu mai clar, vă dau un exemplu recent: domnul Drăgan Eugeniu cere abuziv Primăriei oraşului Cisnădie un aviz de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română, doar pentru a pune frână unui proiect pe care dorim să îl demarăm. Nu îmi vine să cred cum toate fosilele din instituţiile statului au atâta putere şi pot influenţa oamenii din jurul lor doar prin vorbe mincinoase şi dezinformare. Toate instituţiile care mai au astfel de specimene angajate sunt trase înapoi, acesta fiind motivul principal pentru care ţara asta nu evoluează nicicum; pentru că oamenii ăştia nu fac decât să tragă de timp, să refuze, să anuleze, să obstrucţioneze şi să împiedice orice demers pentru realizarea unui proiect, bineînţeles asta se întâmplă atunci când eşti de bună credinţă şi nu oferi «eugenii». Lucru pe care nu l-am făcut şi nu o să-l fac niciodată, când ştiu că vreau si pot să fac un bine pentru cisnădienii mei fără să-mi creez vreo obligaţie la cineva. Ei aşa au fost învăţaţi şi aşa vor rămâne până nu îi trimite cineva acasă! Nici Instituţia Prefectului – Judeţul Sibiu nu duce lipsă de «eugenii». Acolo «lucrează» un domn pe numele Roman Eugen, alt deştept al judeţului, care, ani de zile ne-a împiedicat să punem în posesia de drept a oamenilor nişte terenuri care le aparţin. Acest dinozaur, care a interpretat legea numai cum a vrut el, a pus tot felul de beţe în roate ca să obstrucţioneze această punere în posesie. Datorită faptului că aceste terenuri au fost date de către Agenția Domeniile Statului în administrare domnului Carabulea, cetăţeni ai oraşului Cisnădie, care erau îndreptăţiţi să-şi primească terenul, nu au putut intra în posesia lor din cauza motivelor aberante formulate de domnul Roman Eugen. Roman Eugen, fiind în cârdăşie cu Carabulea, a tărăgănat ani de zile emiterea avizului de punere în posesie a terenurilor, iar toţi prefecţii care s-au perindat de-a lungul timpului în Instituţia Prefectului, i-au dat crezare. Despre doamna prefect Adela – Maria Muntean am auzit numai lucruri bune, sunt convins că este un om hotărât şi corect, care din păcate trebuie să lucreze cu acest dinozaur, care de ani de zile a luat decizii numai după bunul plac. Probabil aceste valori ale societăţii ştiu să dea bine din gură şi să facă impresii, iar când vine vorba de muncă, se blochează totul. Pentru ca această societate să meargă înainte, trebuie să vă scăpaţi de ei! Eu sunt un om care se implică în orice proiect care aduce un plus oraşului Cisnădie. Doar că cei din Jurassic Park nu pot şi nu vor să înţeleagă lucrul ăsta. Ca mine, sunt convins că sunt mulți primari, cărora aceştia le taie elanul şi încearcă să-i împiedice cum pot ei, astfel suprimând multe proiecte frumoase pe care le puteam vedea acum, în judeţul Sibiu. Pe această cale, fac un apel la doamnele care ne conduc judeţul: scăpaţi-vă de dinozauri! Îndemn toţi primarii să-şi facă «curăţenie» în instituţie, aşa cum mi-am făcut şi eu, pentru că este timpul să nu mai lăsăm nişte incompetenţi, obosiţi, fără chef de muncă să decidă viitorul cetăţenilor. Este timpul să facem o schimbare, să nu mai plecăm urechea la textele unor fosile, care nu fac decât să-şi urmărească interesul. E păcat să rămânem la mâna unor îmbuibaţi care o duc bine pe banii noştri“.

Primarul orașului Cisnădie, Gheorghe Huja

„Este timpul să nu mai lăsăm nişte incompetenţi, obosiţi, fără chef de muncă să decidă viitorul cetăţenilor. E păcat să rămânem la mâna unor îmbuibaţi care o duc bine pe banii noştri.”

Replica Prefecturii

Pe de altă parte, reprezentanții Instituției Prefectului susțin că nu au obstrucționat procesul de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor îndreptățite din orașul Cisnădie, ci, dimpotrivă, au făcut tot ce este legal pentru realizarea acestui obiectiv.

Pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru un număr de aproximativ 50 de persoane care au deținut teren pe raza orașului Cisnădie și care solicitau aproximativ 180 ha teren, în condițiile în care nu mai existau terenuri în rezerva aflată la dispoziția Comisiei Locale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cisnădie, s-a demarat procedura pentru preluarea terenurilor necesare din proprietatea Statului Român. Astfel, Comisia Locală de Fond Funciar Cisnădie a întocmit un proces-verbal de delimitare a acestor terenuri, pe care l-a înaintat la Comisia Județeană de Fond Funciar Sibiu pentru validare. După validare, prin Hotărârea nr. 1152/16.06.2015, Comisia Județeană a trimis această delimitare Agenției Domeniilor Statului. După verificarea documentației, între Agenția Domeniilor Statului, în calitate de administrator al terenurilor aflate în proprietatea Statului Român, și Comisia Locală de Fond Funciar Cisnădie a fost încheiat un protocol de predare – preluare a unei suprafețe de 179,5630 ha teren, din care 174,2230 ha teren agricol şi 5,34 ha teren neagricol, teren aflat în domeniul privat al Statului şi în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului.

După primirea acestui teren de către Comisia Locală de Fond Funciar Cisnădie, comisie al cărei președinte este domnul primar Huja, aceasta, în virtutea atribuțiilor prevăzute de lege exclusiv în sarcina sa, a întocmit procesele-verbale de punere în posesie pentru toate persoanele îndreptățite și le-a înmânat acestora.

Contrar afirmațiilor domnului primar Huja, nu era necesar niciun aviz din partea Comisiei Județene de Fond Funciar Sibiu deoarece legislația nu prevede obligativitatea obținerii vreunui aviz din partea comisiei județene de fond funciar.

Problema reală care a dus la imposibilitatea emiterii titlurilor de proprietate pentru persoanele pentru care au fost preluate terenurile de la A.D.S. a reprezentat-o însă faptul că, ulterior întocmirii proceselor-verbale de punere în posesie, instanța, la cererea concesionarului terenului, S.C. «HORTICOLA INTERNAŢIONAL SEVIŞ» S.R.L., a anulat toate documentele prin care Comisia locală de Fond Funciar Cisnădie a primit terenul, respectiv procesul-verbal de delimitare, hotărârea comisiei județene de validare a delimitării și protocolul de predare – preluare a terenului. Ca o consecință, procesele-verbale de punere în posesie întocmite de Comisia locală de Fond Funciar Cisnădie au rămas fără obiect, terenul urmând a fi predat înapoi la A.D.S. București.

Soluția de mai sus a fost pronunțată de către instanța judecătorească în dosarul în care concesionarul S.C. «HORTICOLA INTERNAŢIONAL SEVIŞ» S.R.L. a formulat acţiune civilă în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Domeniilor Statului, Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cisnădie şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Sibiu, care a format obiectul dosarului nr. 9862/306/2015 și prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 1152/16.06.2015 a Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Sibiu şi a Procesului-verbal de delimitare nr. 1965/23.02.2015, precum și anularea Protocolului de predare – preluare a terenurilor cu destinaţie agricolă din domeniul privat al Statului, încheiat între A.D.S. și Comisia Locală de Fond Funciar Cisnădie.

Iniţial, prin sentinţa civilă nr. 3302/09.06.2016, pronunţată de Judecătoria Sibiu – Secţia Civilă în dosarul nr. 9862/306/2015, a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanta  S.C. «HORTICOLA INTERNAŢIONAL SEVIŞ» S.R.L. Ulterior, prin decizia civilă nr. 1197/28.11.2016, pronunţată de Tribunalul Sibiu – Secţia I Civilă în acelaşi dosar, a fost admis apelul declarat de S.C. «HORTICOLA INTERNAŢIONAL SEVIŞ» S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3302/09.06.2016 a Judecătoriei Sibiu care a fost schimbată în tot, în sensul că: a fost admisă acţiunea formulată de S.C. «HORTICOLA INTERNAŢIONAL SEVIŞ» S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Domeniilor Statului, Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cisnădie, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Sibiu şi, în consecinţă, a fost anulată Hotărârea nr. 1152/16.06.2015 a Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Sibiu, Protocolul de predare – preluare a terenurilor cu destinaţie agricolă din domeniul privat al Statului nr. 76.321/13.08.2015, încheiat între Agenţia Domeniilor Statului şi Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Cisnădie, precum şi procesul-verbal de delimitare nr. 1965/23.02.2015.

În consecință, nu mai era posibilă punerea în posesie pe terenurile respective pentru că acestea nu se mai aflau la dispoziția Comisiei Locale de Fond Funciar Cisnădie, ci au revenit în proprietatea Statului Român.

În concluzie, fiind o soluție definitivă pronunțată de instanța de judecată, aplicarea ei este obligatorie atât pentru Comisia Județeană de Fond Funciar Sibiu, cât și pentru Comisia Locală Cisnădie, al cărei președinte este domnul primar. Față de această situație, acuzele domnului primar că domnul director Roman Eugen a «împiedicat, obstrucționat și din cauza motivelor aberante formulate de acesta», cetățenii nu și-au putut primi terenurile, rămân subiective și fără niciun fel de acoperire, la fel ca și acuzația de «cârdășie» cu domnul Carabulea.

De altfel, atât Comisia Județeană, cât și Comisia Locală Cisnădie au fost pârâți în dosarul cu numărul de mai sus având aceeași calitate procesuală, precum și aceleași interese.

Credem că toate aceste aspecte prezentate mai sus de către noi sunt cunoscute de către domnul primar Huja și considerăm că, după aproximativ doi ani de la crearea lor, prezentarea deformată a situației nu ajută pe nimeni.

Desigur, este absolut necesar a se găsi soluții pentru finalizarea reconstituirii dreptului de proprietate pentru persoanele care au deținut terenuri pe raza orașului Cisnădie, dar pentru aceasta rolul esențial revine Comisiei Locale de Fond Funciar Cisnădie și președintelui acesteia, domnul primar Huja Gheorghe“, a transmis biroul de presă al Prefecturii, potrivit căruia prefectul Muntean se află în concediu în aceste zile.

Nu știe ce să răspundă

Deși a fost invitată la ședința primarilor de comune, Daniela Cîmpean l-a trimis pe administratorul public Sebastian Dotcoș. Nici Gheorghe Huja nu a fost prezent, cei doi colegi de partid ratând astfel șansa de a-și discuta problemele. Nici la ședința ordinară a Consiliului Județean de ieri, Cîmpean nu a adus vorba despre scrisoarea lui Huja. „Doamna președintă a luat act de această scrisoare prin intermediul mass-media, dar nu își exprimă un punct de vedere“, ne-a declarat Ioana Căpățînă, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean.

Nemulțumirile primarilor

Prin vocea primarului din Sadu, Valentin Ivan, care conduce și filiala Sibiu a Asociației Comunelor din România, primarii și-au exprimat o serie de nemulțumiri adresate Consiliului Județean, Prefecturii și direcțiilor deconcentrate din județ, în chestiuni prioritare. Ivan a cerut instituțiilor județene să se implice în rezolvarea problemelor legate de cadastrul sistematic. „Eu nu mai suport ca să știu că Sibiul este pe ultimul loc în țară la cadastru și implicit în regiunea din care facem parte. Vreau să atrag un semnal de alarmă în ceea ce privește această situație“, a spus președintele ACoR Sibiu. Totodată, acesta a ridicat și problema autorizării producătorilor agricoli potrivit Legii 70, care a intrat în vigoare în 23 martie 2018. Primarii spun că formularele trimise de Consiliul Județean înainte de 22 martie la primării nu mai sunt de actualitate, iar situația este în defavoarea producătorilor agricoli, mai ales că suntem în preajma sărbătorilor de Paști. Valentin Ivan a cerut Consiliului Județean să rezolve această problemă, iar administratorul public Sebastian Dotcoș a promis că se va implica pentru rezolvarea problemelor. O altă critică a fost legată de noul regulament privind datele cu caracter personal utilizate de primării, document care va intra în vigoare în luna mai. „Este o problemă reală și, deocamdată, nu știm ce vom face, pentru că nu avem specialiști“, recunoaște primarul comunei Poplaca, Vasile Budin. Totodată, președintele Valentin Ivan, a cerut că un reprezentant al ACoR să fie prezent la ședințele Colegiului Prefectural.


Cosmin PAL

One Comment

  1. cine-i NIMENI !aude pe cei care vor un pic de bine ?NIMENI !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*