Se caută prezidenţiabili!

Tema prezidenţiabililor este pentru multe partide departe de a se fi tranşat, cu toate că până la alegeri mai este aproximativ un an.

Până în acest moment, doar Klaus Iohannis a anunţat că va candida pentru încă un mandat la preşedinţia României, iar PNL a anunţat că îi va acorda toată susţinerea.

Pleacă Iohannis cu prima şansă?

PSD este preocupat zilele acestea cu preluarea preşedinţiei Consiliului UE şi o eventuală remaniere, astfel că nu s-a decis dacă Tăriceanu (ALDE) va fi sau nu candidatul comun la prezidenţiale. Cât priveşte celelalte partide mai mici, lucrurile sunt total “în ceaţă”.

Dar, chiar dacă preşedintele în funcție a devenit primul candidat oficial la prezidenţiale, nu înseamnă că acesta pleacă cu prima şansă, consideră politologul George Jiglău. „Pentru PSD erau două sau trei variante. Gabriela Firea a fost foarte multă vreme în cărţi din partea acestui partid, fiind primar la Bucureşti, exact pe modelul lui Traian Băsescu. În acelaşi timp, eu sunt convins că îşi doreşte asta (n. red- o candidatură), doar că îi va fi foarte greu fără să aibă suisţinerea partidului. Conflictul de acum, care sigur nu are şanse să se remedieze, o cam scoate din cărţi… A doua variantă era ca PSD să gândească un alt candidat din partea propriului partid, dar ca să ai şansa să îl baţi pe Iohannis trebuie să vii cu un candidat puternic, cu susţinere puternică. Or, în acest moment nu prea sunt şanse. Aşa a condus Dragnea partidul şi nu prea sunt şanse să iasă cineva în faţă, cineva cu alură de prezidenţiabil. Pe de altă parte, sunt convins că şi Dragnea şi-ar dori să candideze. Sigur, nu va intra în această competiţie pentru că ar fi mult prea expus pentru toate lucrurile pe care le are de făcut şi ar mai pierde din influenţă. Influenţa lui e dată în primul rând de preşedinţia partidului. Un altul care să fie atât de puternic în raport cu partidul, astfel încât partidul să vină în spatele lui, nu prea există. Dragnea nu a lăsat să existe genul acesta de candidat, iar dacă a apărut cineva, repede l-a înlăturat. Atunci rămâne varianta a treia şi cea mai plauzibilă, dar care şi aceasta e acum sub semnul întrebării: ca PSD să cedeze deliberat preşedinţia-pentru că ei îşi dau seama că aceasta nu le aduce oricum foarte multe beneficii din categoria celor care îi interesează pe ei. Lor le trebuie guvernare şi administraţie locală, acolo e influenţa, acolo sunt banii.  Varianta era să intre Călin Popescu Tăriceanu în competiţie, cu sprijinul PSD, pentru că e încă perceput ca având o şansă să mai spargă monopolul pe care Iohannis l-ar putea capitaliza. Tăriceanu a lăsat de înţeles că şi-ar dori. Acum are o  problemă în justiţie şi chiar dacă probabil nu o să i se ridice imunitatea este vorba de un dosar care vine din Austria. Deci, e incertă şi varianta aceasta. PSD l-ar susţine pe Tăriceanu sau pe altul ca el…”, crede George Jiglău.

Europarlamentarele, un filtru pentru Cioloş

Nici fostul premier Dacian Cioloş nu a spus răspicat că nu este interesat de un mandat la preşedinţia României. Astfel că ne putem aştepta ca un rezultat bun al noii sale formaţiuni politice la europarlamentare să îl împingă spre o candidatură la prezidenţiale.

“Din partea cealaltă, nici Cioloş nu a zis da sau ba până acum în privinţa unei candidaturi. Se apropie europarlamentarele, sunt convins că dacă ar face o figură bună la europarlamentare, ar lua în considerare şi varianta cu preşedinţia. E posibil ca la primăvară lucrurile să se mai aşeze. Dacă pe zona anti-PSD, vreunul dintre partide ar face o figură neaşteptat de bună, s-ar putea să primească curaj să se ducă cu o candidatură proprie la alegeri. Dacă nu, vor sta toţi cuminţi în spatele lui Klaus Iohannis. (…) Va fi mai degrabă un test de popularitate (n.red aceste alegeri prezidenţiale) pentru un preşedinte în funcţie. Cam aşa sunt alegerile şi la americani şi la francezi. Dar asta nu înseamnă că neapărat Iohannis pleacă cu prima şansă. A avut o prestaţie ambivalentă, în sensul că şi-a mai supărat din când în când susţinătorii, alteori i-a bucurat, deci a avut momente de cădere şi urcare în raport cu propriul electorat”, mai spune George Jiglău.


Anca M. COLIBĂȘANU

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat