Se întorc ploile, iar vremea va fi capricioasă până la sfârşitul lunii

Meteorologii anunţă că ploile se vor extinde pe tot teritoriul ţării, de mâine, însă temperaturile rămân cele normale pentru această perioadă.

Vremea va fi capricioasă până la sfârşitul lunii. „De marţi, se înmulţesc ploile, ca şi apariţie, dar şi ca arie. Dacă luni au fost doar câteva celule, de marţi vor apărea şi în sudul extrem, în sud-est, dar în Bucureşti mai puţin. De miercuri, vor fi pe arii mai extinse şi mai însemnate cantitativ, cam pe tot teritoriul ţării, iar temperaturile vor fi modeste, undeva în jurul celor normale, cu 30-31 de grade în sud, pentru că vorbim de intervale cu ploaie. Vor fi mai scăzute în zonele nordice şi centrale, acolo unde sunt mai multe perioade cu nori, cu 22-24 de grade Celsius”, a declarat Alina Şerban, meteorolog în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), potrivit agenției Mediafax, citată de Monitorul de Cluj.

Potrivit surisei citate, zilele cu ploaie se vor menţine până la sfârşitul lunii.

„Rămânem în masă instabilă până la sfârşitul lunii, adică vom avea ploi frecvent după-amiaza şi seara în mod deosebit, cele mai expuse fiind zonele de deal şi de munte, dar şi în restul ţării”, mai explică meteorologul.

În ceea ce priveşte zilele de caniculă, mai ales că suntem în mijlocul verii şi că, până acum, nu a existat un astfel de episod, meteorologul are veşti bune.

„Nu se întrevede nimic, poate un semnal slăbuţ, spre sfârşitul lunii, dar se poate schimba de la o zi la alta”, mai spune meteorologul.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*