Se profilează unul dintre cele mai așteptate proiecte ale administrației județene

Consiliul Județean Sibiu caută soluții pentru fluidizarea circulației de pe DJ 106 C Sibiu –  Cisnădie, de la podul peste Seviș până la intrarea în municipiul Sibiu.

Până la începutul lunii septembrie, forul județean va ști cu exactitate soluția pentru ca traficul rutier din zona Cartierului Arhitecților să fie decongestionat.

Firmă din Cluj

Zilele acestea, Consiliul Județean a semnat contractul pentru documentația tehnică aferentă modernizării drumului județean 106 C Sibiu-Cisnădie, pe un tronson de aproximativ 3 km (între km 1+176 și km 4+350), până la podul peste pârâul Seviș, cu scopul de a fluidiza circulația în zonă și a reloca unele utilități. Operatorul economic care va elabora Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții este SC DP CONS SRL din Cluj, iar valoarea contractului se ridică la 128.000 lei fără TVA. Termenul de realizare a serviciului este de maximum 4 luni.

DANIELA CÎMPEAN | președinte CJ Sibiu: „Demersul Consiliului Județean Sibiu privind modernizarea drumului județean Sibiu – Cisnădie pe tronsonul menționat vine astfel în completarea proiectului de lărgire a străzii Calea Cisnădiei din municipiul Sibiu, inițiat de Primăria Sibiu. Din acest motiv, proiectanții celor două documentații tehnice – cel realizat de Primăria Sibiu și cel realizat de Consiliul Județean Sibiu – au fost puși în contact de către noi, pentru armonizarea soluțiilor tehnice.”

Contractul prevede ca în prima lună să fie elaborat studiul de trafic cu identificarea soluțiilor de fluidizare a circulației.

CJ ține cont de solicitarea FDGR

Paul Jurgen Porr, președintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), a cerut Consiliului Județean să ia în calcul și implicarea administrației județene în elaborarea unui proiect de lărgire a DJ 106 pentru decongestionarea traficului între orașele Sibiu și Cisnădie. „Se știe că intrarea în Sibiu dinspre Cisnădie dimineața este un calvar pentru cei care stau acolo. Minute în șir, până la o oră. Din informațiile mele, Consiliul Local Sibiu a hotărât să lărgească Calea Cisnădiei, dar ei pot să facă asta doar până la ieșirea din Sibiu. Propunerea mea este ca CJ Sibiu să ia în considerare pentru planul financiar 2019 lărgirea în continuare a drumului, pentru că altfel tot nu s-a făcut mare lucru”, a declarat acesta în ședința CJ din septembrie.


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*