Se schimbă vremea. Vin ploile torenţiale şi grindina!

Meteorologii anunţă vreme caldă şi frumoasă pentru astăzi și mâine în aproape toată ţara, urmând însă ca, în weekend, să se înregistreze ploi, vânt puternic şi grindină, mai ales la munte, în vestul şi în centrul ţării.

„Este vorba despre astăzi şi mâine, când avem temperaturi între 25 şi 32 de grade. Vor fi 32 de grade prin vest şi centru, 30 de grade prin Lunca Dunării, la Bucureşti sunt 28-29 de grade. Mai scăzute puţin vor fi temperaturile pe litoral şi în zonele de munte. Astăzi şi mâine, vor fi ploi relativ puţine, astăzi doar izolat, mâine, local, la munte”, a declarat, meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), pentru agenția Mediafax, preluată de Monitorul de Cluj.

La sfârşit de săptămână însă, vom avea parte de ploi. „Sâmbătă şi duminică creşte gradul de instabilitate şi se înmulţesc aversele cu descărcări electrice, vânt, condiţii de grindină. Ploile vor avea caracter torenţial. Sâmbătă, ploile vor fi mai mult la munte, în vest şi în centru. Duminică, o să apară şi în celelalte regiuni. Mai ferită ar fi partea de sud-est a ţării, spre litoral ar trebui să rămână totuşi, în mare parte din timp, vreme destul de bună. În weekend, scad temperaturile şi ajung mai apropiate de cele normale. De exemplu, pe 6 mai, adică duminică, vor fi între 21 şi 30 de grade. Cele mai mari valori termice vor rămâne în sud-est unde vremea va fi mai bună”, potrivit sursei citate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*