Seminar de dans tradiţional românesc

Promovarea culturii tradiţionale este o direcţie de activitate prioritară  a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cindrelul – Junii Sibiu, iar programele concepute nu se limitează doar la publicul român, ci vizează şi spectatori şi parteneri de specialitate din străinătate. În acest sens, instituţia a organizat un schimb de experienţă cu specialişti în domeniul coregrafiei tradiţionale din Germania.Grupul de 25 de dansatori s-a aflat la Sibiu, în perioada 19-28 mai 2013, pentru a participa la un seminar de dans tradiţional românesc.

Seminarul, susţinut de Silvia Macrea, coregraf şi director al CJCPCT Cindrelul –Junii, a fost organizat pe două componente. „Prima dintre ele a fost constituită de atelierul de dansuri, în cadrul cărora le-am predat şi am exersat alături de partenerii noştri dansuri tradiţionale specifice tuturor zonelor etnofolclorice din România. Componenta teoretică a fost însoţită de una practică, de cunoaştere a cântecelor, dansurilor şi tradiţiilor româneşti. Au fost organizate vizite în sate sibiene: la stână în Alțâna, au participat la „Hora satului” în Arpașul de Jos împreună cu sătenii, joc tradițional la Casa de Copii „Step by step” din Daia, au avut parte de drumeții în împrejurimile Sibiului, au participat la manifestările culturale organizate în cadrul proiectului „Zilele Culturale ale Județului Sibiu” și anume la spectacole folclorice și joc in Pavilon care s-au desfășurat la Gura Rîului. Acestea oferindu-le posibilitatea partenerilor noştri de a cunoaște bogăţia meşteşugurilor prin intermediul caselor ţărăneşti sau să vadă jocul tradiţional, aşa cum se juca duminica la horă. De asemenea, prin astfel de proiecte  Centrul doreşte să contribuie la dezvoltarea turismului cultural în judeţul Sibiu”, declară Silvia Macrea. „Ne bucurăm enorm că am ales să venim în orașul lui Herman pentru că astfel am văzut că România are și o altă față, foarte diferită de cea pe care noi o cunoșteam din ziare. Am întâlnit în satele de lângă Sibiu oameni minunați, cu suflete calde, care ne-au primit cu brațele deschise și care ne-au pus pe masă tot ceea ce aveau mai bun. În ochii acestor oameni s-a văzut bucuria imensă de a împărtăși cu noi tradițiile și datinile păstrate din moși strămoși. Am rămas plăcut surprinși să vedem cât de frumoasă este cultura acestei regiuni dar și diversitatea preparatelor culinare tradiționale. Păcat că nu se vorbește mai mult și despre acest lucru. Sibiul întradevăr este un oraș superb și sunt sigur că o să revenim aici ori de câte ori o să avem ocazia.” a declarat Peter Hedtheuer – unul din membrii grupului.Deoarece am avut parte de sprijinul unor oameni cu suflet bun, dorim sa le mulțumim familiilor Neamțu, familiei Vaida, primarilor din Altâna, Arpașu de Jos și Gura Rîului.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*