SFATUL PSIHOLOGULUI | Cum gestionăm emoțional creșterea unui copil cu malformații cardiace?

Atunci când devenim părinți, ne dorim și ne așteptăm să ne bucurăm de copilul nostru, să îl creștem sănătos, fericit și împlinit.

Oana Vasiu – psiholog clinician, master în psihoterapie analitică

A fi părinte este, în același timp, unul dintre cele mai dificile lucruri, cu atât mai mult în contextul în care avem un copil cu malformații cardiace grave (și, de fapt, cu orice gen de malformații sau tulburări), pe lângă nevoile speciale ale celui mic, suntem nevoiți să ne gestionăm fricile, suferința, disperarea și tot stresul apărut, fără a fi fost vreodată pregătiți pentru toate acestea. Studii desfășurate în diverse centre medicale și universitare au evidențiat faptul că părinții copiilor cu malformații cardiace petrec foarte mult timp, zilnic, gândindu-se la problemele medicale ale copiilor, resimțind anxietate și stres crescut, un nivel crescut de griji referitoare la viitor, iar acest stres este transmis și copiilor. Ca reacții pe parcursul adaptării la aceasta situație, au fost identificate trei faze: în faza de impact, imediat după aflarea diagnosticului, părinții pot experimenta o puternică anxietate cu privire la viitor, tendința de a nega diagnosticul, nevoia de speranță și sentimente de abandon; în faza următoare, părinții pot resimți o mare nevoie de sprijin social, disperare și neputința de a gestiona sarcini care le depășesc, aparent, limitele și capacitățile; în faza de acceptare, părinții pot fluctua între tendința de a rezista emoțiilor puternice și aceea de a-și percepe copilul așa cum este, împărtășind speranță celor din jur.

Ce este important pentru părinți, în toată perioada de adaptare la diagnosticul celui mic?

– informarea medicală cât mai amănunțită, învățarea tratamentului și a utilizării aparaturii necesare celui mic;

– respectarea nevoilor de bază ale părintelui: este necesar să doarmă, să se hrănească, să se miște sau chiar să facă exerciții fizice, măcar câte 10-15 minute;

– perceperea copilului ca fiind normal, stimularea lui fizică în măsura în care este posibil medical, stimularea cognitivă prin jocuri, socializarea, păstrarea unei atitudini și a unei atmosfere pe cât posibil pozitive;

– descărcarea emoțională: este normal ca părinții să resimtă emoții negative puternice, iar descărcarea lor îi poate ajuta în a gestiona mai bine situația și a-și susține copilașul;

– sprijinul social, contactarea altor părinți care se confruntă cu aceleași probleme, faptul de a discuta cu prietenii și restul familiei, pentru a primi sprijin emoțional și ajutor de orice fel. Acestea nu sunt o dovadă de slăbiciune, ci o modalitate de a vă păstra echilibrul psiho-emoțional.

– sprijinul de specialitate: psihologii pot ajuta în gestionarea gândurilor, emoțiilor și reacțiilor comportamentale apărute în această perioadă;

– nu în ultimul rând, este important pentru părinți să nu se auto-învinovățească. Nu este vina lor pentru malformația copilașului lor. Statisticile arată că, acolo unde mai apar și alți copilași în familie, șansele de a mai exista malformații sunt extrem de mici.

Cum îi influențează pe copii reacția părinților?

Indiferent de problemele lor medicale, copiii sunt în primul rând copii și au nevoile normale de interacțiune cu părinții, cu cei din jur, au nevoie să își facă prieteni și să se joace, să se simtă în siguranță, iubiți și fericiți. Cei mici sunt conectați psiho-emoțional la părinți, astfel că vor resimți îngrijorarea și fricile acestora. Este important să înțeleagă ce se întâmplă, însă într-un mod care îi poate ajuta și pe ei să se perceapă echilibrat. Dacă părinții își manifestă mai degrabă neputința, disperarea și revolta împotriva problemei medicale, cei mici vor concluziona că o parte din ei trebuie să fie respinsă, că tot ce pot trăi referitor la propriul lor corp este neputință și revoltă.

Nevoia lor este de a înțelege că boala va necesita tratament, că este normal să simtă tristețe, chiar și frică sau furie, însă au nevoie să își perceapă și toate părțile sănătoase, normale, mai degrabă decât părțile bolnave. Faptul de a fi fericiți îi va ajuta pe parcursul tratamentului și a intervențiilor din spital, vor reacționa mai bine la tratament și se vor recupera mai curând. De aceea, este important ca cei mici să nu fie izolați, dimpotrivă, studiile au demonstrat faptul că interacțiunea cu persoanele dragi și cu prietenii îi ajută în vindecare.

În contextul spitalizării și al intervențiilor chirurgicale, este important ca părinții să colaboreze cu personalul medical, să fie cât mai mult conectați la nevoile copiilor, însă să se îngrijească și de propriile lor nevoi, să se odihnească pe cât posibil, să se hrănească, să primească sprijinul celor dragi. Le poate fi util să discute cu alți părinți care au trecut prin experiențe asemănătoare, pentru a înțelege mai bine ce urmează să se întâmple, pentru a afla că ceea ce simt ei este normal și pentru a afla cum au gestionat alții situațiile și stările apărute. Copiii au nevoie să aibă părinții lângă ei, contactul fizic, îmbrățișările, mângâierile îi vor liniști, jucării favorite de acasă și fotografii cu cei dragi le pot crește nivelul de confort și siguranță, îi vor ajuta să nu se simtă marginalizați și singuri.

După intervențiile spitalicești (diferite operații pe cord), deseori părinții au tendința de a-și supraproteja copiii. Tendința lor este una naturală, percepând copilul ca fiind fragil, însă nevoile lui sunt diferite. Totuși, studiile au demonstrat importanța faptului de a se simți normal, a activității fizice, a interacțiunii în mod echilibrat cu cei din jur, cu prietenii, pentru o vindecare mai rapidă și pentru o viață mai fericită și mai sănătoasă. Poate fi necesar ca, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, cei mici să fie nevoiți să se odihnească mai mult, sau să ia pauze mai dese decât alții, să treacă prin diverse tratamente sau consultații medicale, însă toate acestea pot fi integrate în viața de zi cu zi, fără a schimba complet percepția copilului asupra lui însuși. Faptul de a se percepe normal este important pentru a putea avea un viitor echilibrat, pentru a putea deveni un adult integrat social, sănătos și fericit.


Oana VASIU

psiholog clinician, master în psihoterapie analitică

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*