După cum spuneam în articolele anterioare, stresul se refera la un set de răspunsuri ale corpului și psihicului nostru la o situație exterioară nouă, ce presupune un efort de adaptare la schimbare, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp. Însă ce se întâmplă atunci când situația exterioară este una traumatizantă, în care noi sau cineva apropiat nouă se află într-un pericol imediat, în care viața, existența așa cum era până acum, ne/îi este pusă în pericol?
Oana Vasiu – psiholog clinician, master în psihoterapie analitică
În mod normal, am spune că, odată ieșiți din situația traumatică, frica și impulsul de a ne apăra ar trebui să înceteze. Cu toate acestea, deseori se întâmplă să rămânem cu unele trăiri sau reacții din timpul experimentării traumei, chiar dacă pericolul a trecut de curând sau cu luni, ani mai demult.
Tulburarea de stres post-traumatic (prescurtat PTSD) este o condiție psiho-emoțională foarte serioasă, care presupune retrăirea unor gânduri, emoții, chiar și stări fizice din timpul situației traumatizante, la un nivel mai mult sau mai puțin intens, o perioadă de timp mai lungă sau mai scurtă (de la o lună, până la ani întregi) după ce situația s-a încheiat.
Cum ne putem da seama dacă suferim de această tulburare? Simptomele cuprind re-experimentarea traumei prin amintiri dureroase, care se activează uneori fără un motiv aparent și fără a le putea controla, prin stări fizice sau emoționale, gânduri, reacții asemănătoare cu cele trăite în timpul traumei; tendința de a evita situații, persoane sau locuri care par asemănătoare cu cele în care a apărut trauma, datorită unor emoții foarte intense și incontrolabile care apar sau, dimpotrivă, experimentarea unui blocaj emoțional în situațiile ce ar putea activa emoții negative puternice; iritabilitate și reacții de furie crescute, tulburări de somn sau alimentare, consum ridicat de alcool sau alte substanțe ce au rolul de a atenua stările negative; coșmaruri sau amintiri bruște și foarte vii legate de traumă; uneori putându-se ajunge chiar și la experimentarea stărilor negative date de traumă, a fricii intense, aproape tot timpul și indiferent de contextul de viață. Evident, în aceste ultime situații, persoanele care suferă de tulburarea de stres post-traumatic au mari dificultăți de a mai duce o viață normală, echilibrată și liniștită, ajungând la retragere, auto-izolare și, uneori, chiar la tentative de suicid.
Ce se poate face? În cazul în care observați că aveți cel puțin jumătate dintre simptomele de mai sus, este important să discutați cu cei apropiați, cu un psiholog și cu un psihiatru, pentru a vă ajuta să vindecați tulburarea de care suferiți. Nu înseamnă că sunteți o persoană slabă, ci doar că ați suferit o traumă suficient de puternică încât să aveți nevoie de ajutor pentru a vă re-echilibra. Dacă observați că cineva apropiat suferă de această tulburare, este important să îl ajutați și să îl susțineți în vindecare. Să nu uităm că nimeni nu alege să trăiască în frică și suferință, dacă are de ales.
Oana VASIU
psiholog clinician, master în psihoterapie analitică
