Sibienii ajută alergând! Cel mai frumos traseu din țară / Lupta pentru educație

Aproximativ 1300 de alergători, din toate colțurile lumii, cu vârste cuprinse între 4 și 70 de ani vor lua startul, mâine dimineață la Maratonul Internațional Sibiu, cel mai mare eveniment filantropic din România.

Aflat deja la a noua ediție, evenimentul își propune să adune cât mai multe donații pentru finalizarea unor investiții de suflet, menită să contribuie la educația copiilor noștri, dezvoltarea spitalelor locale, alinarea bolnavilor de cancer sau binele animaleor sălbatice sau domestice din jurul nostru.

„În tradiția Maratonului de la Londra, cel mai mare eveniment de strângere de fonduri din lume, combinăm bucuria de a alerga cu cea de a dărui. Prin intermediul Maratonului Internațional Sibiu ne propunem să susținem spiritul de inițiativă al sibienilor – idei bune ce pot rezolva probleme ale comunității și care vor crește calitatea vieții în Sibiu. Punem la dispoziție o platformă de atragere de fonduri prin care sprijinim atât inițiativele noi venite dinspre grupuri informale, cât și proiectele organizațiilor non-guvernamentale. Evenimentul aduce împreună cetățeni, organizații, companii și autorități publice“, mărturisesc organizatorii, Fundația Comunitară Sibiu.

 

Mecanismul din spatele evenimentului

Organizațiile non-profit, grupurile de iniţiativă, companiile sau persoanele fizice propun proiecte, iar alergătorii care doresc să se înscrie în competiție pot să aleagă un proiect pe care îl susțin prin taxa de participare și prin mobilizarea unui cerc de susținători care împărtășesc aceeaşi dorință.

Statisticile făcute la ediția 2019 arată că munca celor 5.560 de alergători care au încheiat cu succes 41.403 km alergați (adică mai mult decât circumferința Ecuatorului!) au reușit să sensibilizeze 7.364 de donatori și să strângă nu mai puțin de 821.775 de lei.

 

Își testează limitele

Organizatorii au gândit curse de 5, 10 și 21 km, iar pentru cei mai curajoși de 42,19 km (Maratonul Continental). Startul se va da în Piața Huet, apoi se traversează străzi înguste și pietruite ale vechiului burg, marile parcuri sibiene, Pădurea Dumbrava, cel mai frumos muzeu în aer liber din Europa, dar și satele Rășinari și Poplaca.

Față de anii trecuți, oricine, din orice colț de lume care își dorește să fie, cu sufletul, alături de cauzele sibienilor, poate să alerge oriunde. „Anul acesta nu putem încuraja mai mult de 1000 de persoane să ia startul (individual) în Piața Mare din Sibiu și să se bucure de traseele noastre mișto și de voia bună a voluntarilor, însă încurajăm cât mai mulți doritori să alerge oriunde în lume sau în jurul blocului, pentru cauzele de la maraton. La fel ca multor altor oameni, ne e dor de energia vibrantă din Piața Mare din ziua maratonului și de toate poveștile faine de dinainte și de după eveniment. Dar chiar dacă provocările acestui an ne atenționează că e mai înțelept să păstrăm o distanță fizică sănătoasă unul față de celălalt, credem cu tărie că ne putem bucura de experiența alergării, unii de alții, de eveniment și de câte și mai câte povești și gânduri la cauzele pe care le sprijinim și în aceste condiții. Așa că vă propunem să gestionăm bine toate dorurile și energia aia, fie și la depărtare mai mare decât alte dăți, și să descoperim împreună ce motivații și trasee interesante are fiecare la îndemână. În plus, o veste bună care poate le-ar simplifica unora viețile – la Aleargă Oriunde poți să participi fie în 29 august, în timpul desfășurării maratonului, fie oricând după, până în data de 1 octombrie“, mai spun organizatorii.

 

Lupta pentru educație

 

Dintre cele 30 de cauze pentru care se aleagă în acest an, descrise pe maratonsibiu.ro/proiecte, cele mai multe sunt dedicate educației celor mici și dezvoltării lor armonioase.

Șura Culturală Comunitară Gușterița

Asociația Dono, împreună cu Asociația Dia.Logos, își propun crearea unui centru educațional, cultural și social pentru copiii din comunitatea Gușterița, prin transformarea șurii din curtea Parohiei Gușterița într-un spațiu potrivit activităților educaționale, culturale și sociale gratuite pentru copiii comunității. Șura Culturală va fi formată la parter dintr-o sală multifuncțională pentru cursuri gratuite de muzică, teatru, limbi străine, ateliere creative, vizionări de filme educaționale, iar la mansardă va fi un spațiu dedicat organizării de ateliere gratuite de pictură și lucru manual pentru copiii cartierului, lipsiți de astfel de oportunități. Șura va fi și un loc de întâlnire al comunității din Gușterița. În plus, împreună cu Asociația Științescu Hub Sibiu, printr-un proiect comun, se vor oferi ateliere de fizică, chimie, robotică, astronomie dedicate copiilor ce provin din categorii vulnerabile din Gușterița.

 

Împreună reconstruim Palatul Copiilor

 

Palatul Copiilor Sibiu și-a schimbat locația, iar noul sediu din strada Henri Coandă nr. 51, corp B, mai are nevoie de lucrări de reabilitare la etajul III, pentru a-și putea desfășura activitatea în condiții optime. Prin participarea la Maratonul Internațional Sibiu 2018, s-a reușit strângerea fondurile necesare înlocuirii instalației electrice, iar în urma ediției din 2019 s-au achiziționat și pus în funcțiune centralele termice. Susținătorii cauzei intenționează să participe în fiecare an la Maratonul Internațional Sibiu, până la terminarea lucrărilor și finalizarea dotărilor cercurilor. Prin proiectul din 2020 se urmărește atragerea fondurile necesare renovării grupurilor sanitare.

 

Teren multifuncțional

 

Școlile de la țară sunt cenușăresele sistemului de învățământ din România. Investițiile statului nu pot acoperi problemele reale ale comunităților. Excepțiile nu doar confirmă regula, ci arată că schimbarea este posibilă, în cazul în care există voință colectivă. În 2019, Asociația Vatra Satului Săcădate a finalizat un proiect înscris la Maratonul Internațional Sibiu: o bibliotecă pentru copiii din Săcădate. Proiectul din 2020 continuă inițiativa tinerilor din sat prin amenajarea unui teren multifuncțional, cu vestiare, toalete și tribune, pentru practicarea activităților sportive. „Cărțile au fost primul pas. Al doilea pas este sportul. Școala din Săcădate își dorește să reprezinte un model pentru comunitățile sătești din județ. Primul pas a fost făcut: copiii citesc, scriu, discută despre cărți în noul atelier de lectură. Nevoile elevilor nu sunt însă numai culturale. Ei au nevoie de un teren pentru desfășurarea orelor de sport în aer liber, pentru organizarea unor activități sportive în echipe: fotbal, volei, handbal ș.a. În acest fel, comunitatea rurală va continua să înflorească pe mai multe planuri: tinerii din sat vor continua să se implice ca voluntari în proiectele propuse; aceștia vor avea la dispoziție infrastructura necesară pentru organizarea unor competiții sportive, iar elevii din ciclul primar vor face sport în aer liber. Un teren multifuncțional ar stimula interesul pentru sport și ar contribui la coagularea comunității rurale. Viața la țară poate redeveni atractivă, dacă se asigură o infrastructură minimală pentru desfășurarea unor activități colective, culturale sau sportive“, spune Anca Groza, președinta Asociației Vatra Satului Săcădate.

Restricții de trafic

Sâmbătă, 29 august, pentru desfășurarea Maratonului, vor exista restricții de trafic atât în municipiul Sibiu, cât și pe DJ 106 R Poplaca – Sibiu. Zonele și intervalele vizate sunt:închiderea totală a traficului pe strada Tribunei: între ora 08:00 și 15:30;închiderea totală a traficului pe strada Justiției, între intersecția cu Zaharia Boiu și bd. Victoriei: între ora 08:00 și 15:30;închiderea totală a traficului pe strada Rennes, între intersecția cu Zaharia Boiu și bd. Victoriei: între ora 08:00 si 15:30închiderea totală a traficului pe strada Valea Aurie: între ora 09:30 – 14:00,închiderea totală a traficului pe strada Hochmeister și Ion Codru Drăgușanu: între ora 08:00 – 13:00restricționarea traficului pe bd. Victoriei, pe o singură bandă, între Bazinul Olimpia și Cercul Militar: între ora 08:00 si 15:30restricționarea traficului pe DJ 106R Poplaca – Sibiu, între ora 09:00 – 14:00, în sensul că alergătorii vor folosi pista de biciclete de pe sensul de mers spre Sibiu pentru alergare, urmând ca aceasta să fie delimitată și semnalizată corespunzător;închiderea pistei de biciclete pornind din parcul Sub Arini și până la Tropinii Noi: între ora 08:00 – 14:00.

Dana MUNTEANU

 

 

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*