Peste 20.000 de sibieni cer demisia Guvernului! Protestatarii refac traseul de la Revoluția din 1989 | IMAGINI ÎN DIRECT

„Să vă fie frică, poporul se ridică!”, strigă peste 20.000 de sibieni care mărşăluiesc, în această seară, pe principalele bulevarde din municipiu într-un protest împotriva Guvernului şi a PSD.

Sibienii protestează împotriva împotriva Legii graţierii și modificării Codului Penal.

Coloana de manifestanţi se întinde pe două bulevarde importante din municipiul Sibiu, de la un capăt la altul.

Oamenii au început să se adune încet, în Piaţa Mare, încă de la ora 17. Numărul celor prezenţi la mitingul autorizat a crescut treptat. Protestul se desfăşoară fără incidente.

Protest autorizat

Primăria municipiului Sibiu a anunţat că a avizat începând cu ora 17.00 protestul care va dura timp de şase ore, manifestanţii urmând să treacă prin faţa sediului PSD, al Prefecturii, dar şi prin faţa casei preşedintelui Klaus Iohannis, refăcând astfel practic traseul manifestaţiilor de la Revoluţia din 1989. Organizatorii protestului susţin că ies în stradă „împotriva ordonanţelor privind graţierea şi amnistia”. „Primăria Sibiu a primit o cerere pentru avizarea unei adunări pe domeniul public în data de 1 februarie. Organizatorii declară că scopul este un protest împotriva ordonanţelor privind graţierea şi amnistia. Comisia de Avizare a Adunărilor Publice a analizat şi a aprobat desfăşurarea protestului pe domeniul public în data de 1 februarie, în intervalul orar 17 – 23, pe următorul traseu: Piaţa Mare – str. N. Bălcescu – str. Andrei Şaguna – Instituţia Prefectului – str. A. Şaguna – Piaţa Unirii – Calea Dumbrăvii – b-dul Mihai Viteazu – str. Rahovei – str. Semaforului – str. Ştefan cel Mare – str. Bâlea – str. Hermann Oberth – str. Constituţiei – str. General Magheru – str. Avram Iancu – Piaţa Mare”, se arată în comunicatul Primăriei Sibiu.

Şi marţi seara, 5.000 de sibieni au manifestat pe acelaşi traseu din municipiu, scandând lozinci anti-PSD şi cerând demisia Guvernului şi organizarea de alegeri anticipate.

Organizatorii declară că scopul este un protest împotriva ordonanțelor privind grațierea și amnistia. Comisia de Avizare a Adunărilor Publice a analizat și a aprobat desfășurarea protestului pe domeniul public în data de 1 februarie, în intervalul orar 17 — 23, pe următorul traseu: Piața Mare — str. N. Bălcescu — str. Andrei Șaguna — Instituția Prefectului — str. A. Șaguna — Piața Unirii — Calea Dumbrăvii — b-dul Mihai Viteazu — str. Rahovei — str. Semaforului — str. Ștefan cel Mare — str. Bâlea — str. Hermann Oberth — str. Constituției — str. General Magheru — str. Avram Iancu — Piața Mare”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*