Sibienii, tot mai slabi de inimă

 

Numărul sibienilor care suferă de boli cardiovasculare este în creştere în acest an. Totodată, ţara noastră ocupă primul loc în Europa la mortalitatea din cauze cardiovasculare şi locul 3 în lume.

 

 

Numărul sibienilor aflaţi în evidenţele Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sibiu a crescut anul acesta cu peste 5.500 de cazuri. De la începutul anului şi până la sfârşitul lunii septembrie au fost înregistrate peste 6.500 de cazuri noi, numărul total al celor aflaţi în evidenţele Direcţiei ajungând la 101.575 faţă de 96.033 de cazuri înregistrate la sfârşitul anului 2010. „Este vorba de 3.011 de cazuri noi de hipertensiune arterială, 2.181 de cazuri de cardiopatie ischemică şi 1.463 de cazuri noi, confirmate de specialist de boli cerebrovasculare”, precizează Simona Berariu, purtător de cuvânt în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu. Totodată, specialiştii din cadrul instituţiei sibiene avertizează că numărul mare de cazuri de boli cardiovasculare înregistrate situează judeţul Sibiu în topul morbidităţii şi mortalităţii cauzate de aceste boli. Numai în primele trei trimestre ale anului 2011 au fost înregistrate 2.000 de decese la nivelul judeţului Sibiu.

 

La fiecare 4 minute, un român moare de inimă

 

Potrivit statisticilor starea inimii românilor nu este una dintre cele mai bune. Peste 60% dintre aceştia mor din cauza bolilor cariovasculare, ceea ce înseamnă că la fiecare 4 minute un român moare în urma unor suferinţe ale inimii. Fundaţia Română a Inimii cu sprijinul Ministerului Sănătăţii a lansat la sfârşitul lunii mai a acestui an campania „SOS Cardio-Atenţie, risc cardiovascular!”. Scopul acestui demers este acela de a conştientiza factorii de risc cardiovascular şi de a îndruma populaţia către medic, pentru evaluarea acestui risc. Printr-un simplu test al cartonaşelor, ce cuprinde toţi cei zece factori de risc, oricine poate afla riscul de a dezvolta o boală cardiovasculară fatală. Colesterolul, fumatul, hipertensiunea arterială, ereditatea, vârsta, genul masculin, diabetul, stresul, obezitatea sau sedentarismul fiecare dintre acestea reprezintă un semnal de alarmă. Testul Cartonaşelor poate fi făcut online pe site-ul www.soscardio.ro sau prin telefon sunând gratuit la 0800-070-777. Pentru validarea rezultatelor, este obligatoriu să vă adresaţi medicului de familie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*