Sibiu Dans Festival și-a desemnat cȃștigătorii

Festivalul Studențesc SIBIU DANS FESTIVAL a celebrat ȋn acest weekend cea de-a XVI/XXVIII-a ediție.

Acest eveniment a fost o adevărată desfătare pentru iubitorii dansului, cuprinzȃnd o serie de spectacole care au inclus dansuri originale pe toate gusturile, de la balet modern la street dance și hip-hop, de la dans modern la dans de caracter și show revue, puse ȋn scenă de studenți romȃni, veniți din treisprezece centre universitare.

Această ediție a festivalului a debutat vineri, 9 august, ȋn Piața Mică din Sibiu, cu un maraton de peste 3 ore de muzică, dans și voie bună. Criteriile de jurizare au fost următoarele: originalitatea, compoziţia coregrafică, valoarea interpretativă și impresia artistică. Dar spectacolul nu s-a oprit aici.

Sâmbătă, 10 august, Piața Mică a găzduit premiera spectacolului ”Fetița cu chibriturile”, noua producție a Companiei de Teatru-Dans Microbis. Tot ȋn această seară, sibienii s-au bucurat de spectacolul ”One dream-One tango” al campionilor mondiali de tango argentinian Lucia Pidivori și Pablo Manassero. Aceste spectacole au fost ȋnsoțite de momentul așteptat de către toți concurenții, premierea, ȋn cadrul căreia cei mai talentați tineri au primit premii și marele trofeu Sibiu Dans Festival.

Sibiul a fost reprezentat de tinerii de la ”M&M” coordonați de Miky Stoica, coregraful Casei de Cultură a Studenților Sibiu. Sibienii au avut bucuria de a fi cȃștigătorii a patru premii fruntașe: premiul II pentru două dansuri contemporane (secțiunile solo și grup), un premiu II pentru un dans de caracter (secțiunea grup) și un premiu III pentru un dans de caracter (secțiunea duet).

Marele trofeu a fost adjudecat anul acesta de formația Urban Army din Ploiești, coordonată de coregraful Sebastian Cepoiu. Obișnuiți cu scena sibiană și iubiți de public, tinerii din Ploiești au suprins plăcut atȃt publicul, cȃt și juriul prin pasiune și unicitatea coregrafiilor.

Ȋn urma notării coregrafiilor intrate ȋn concurs, juriul a hotărȃt acordarea următoarelor premii:

DANS CONTEMPORAN

Solo

  • Premiul I – Delia Raita, Jump In, Cluj Napoca
  • Premiul II – Andrada Benchea, M&M, Sibiu
  • Premiul III –  Mirela Cojocariu, Bel Art, Iași

Grup

  • Premiul I – X-Tazy, Cluj Napoca
  • Premiul II – M&M, Sibiu
  • Premiul III –  Bel Art, Iași

Formație

  • Premiul I – Freaks, Craiova

STREET DANCE

Solo

  • Premiul I – Patricia Papură, Freaks, Craiova
  • Premiul II – Sebstian Cepoiu, Urban Army, Ploiești
  • Premiul III –  Ana Dumitru, Star Fix, Pitești

Duet

  • Premiul I – Freaks, Craiova
  • Premiul II – Star Fix, Pitești

Grup

  • Premiul I – Urban Army, Ploiești
  • Premiul II – Freaks, Craiova

Formație

  1. Premiul I – Urban Army, Ploiești
  2. Premiul II – Jump In, Cluj Napoca

SHOW REVUE

Duet

  • Premiul I – X-Tazy, Cluj Napoca

Grup

  • Premiul I – The Sky, Iași
  • Premiul II – Parȃngul, Petroșani
  • Premiul II – X-Tazy, Cluj Napoca
  • Premiul III –  Bel Art, Iași

Formație

  • Premiul I – Star Fix, Pitești

DANS DE CARACTER

Duet

  • Premiul I – Parȃngul, Petroșani
  • Premiul II – The Sky, Iași
  • Premiul III –  M&M, Sibiu

Grup

  • Premiul I – X-Tazy, Cluj Napoca
  • Premiul II – M&M, Sibiu
  • Premiul II –  Urban Army, Ploiești

Formație

  • Premiul I – Bel Art, Iași
  • Premiul II – Star Fix, Pitești
  • Premiul III –  Freaks, Craiova

DANS MODERN

Duet

  • Premiul I – Jump In, Cluj Napoca
  • Premiul II – Magna Nemesis, Alba Iulia
  • Premiul III –  X-Tazy, Cluj Napoca

Grup

  • Premiul I – Freaks, Craiova
  • Premiul II – Urban Army, Ploiești
  • Premiul III –  X-Tazy, Cluj Napoca

Formație

  • Premiul I – Freaks, Craiova

Cea mai bună dansatoare – Patricia Papură, Freaks, Craiova

Trofeul festivalului – Urban Army, Ploiești, ”Into my dreams”

Premiul special al juriului – Freaks, Craiova

”Tinerii din ȋntreaga țară au reamintit publicului sibian despre plăcerea de a dansa, au promovat autenticitatea, inovația și excelența. Sperăm că ȋn aceste seri ați reușit să transcedeți ȋmpreună cu acești studenți talentați trivialul existenței și elementele comune din obositorul cotidian”, a declarat Liliana Popescu, directorul Casei de Cultură a Studenților Sibiu.

Sibiu Dans Festival 2019 este organizat de Casa de Cultură a Studenților Sibiu și co-finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului, Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Local Sibiu și Consiliul Județean Sibiu.

Pentru cei departe de țară sau care nu au fost ȋn Sibiu, spectacolele pot fi vizionate pe facebook.com/CasaStudentilorSibiu.

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*