Sibiu Open 2015 – Românii la putere

sibiu open 20215_silvana armat (5) Zi incredibilă pentru tenismenii români în cea de-a doua rundă a primului tur pe tabloul principal de simplu al turneului ATP Challenger, Sibiu Open. Trei dintre cei patru jucători ce au intrat ieri pe teren au avansat în faza următoare a competiției după câteva partide pline de dramatism. Andrei Apostol poate fi considerat fără dubiu „norocosul” turneului de până acum. Deși a pierdut în fazele finale ale turneului de calificări, Apostol a beneficiat de retragerea lui Roca Batalla și a avansat pe tabloul principal din postura de lucky loser. Iar norocul a fost de partea lui și în primul tur al competiției. Românul l-a întâlnit pe spaniolul Marc Giner în primul tur. Partida dintre cei doi a durat mai bine de o oră și 50 de minute și s-a încheiat în trei seturi. Românul l-a câștigat pe primul, cu 6/3, l-a pierdut pe al doilea cu 1/6 și a reușit să închidă partida la 7/5 în setul decisiv. El își va afla adversarul din turul 2 astăzi, urmând să joace cu câștigătorul dintre Dusan Lajovic și Dragoș Dima. Ajuns pe tabloul principal cu un wild-card câștigat în turneul de precalificări, Victor Crivoi l-a întâlnit în primul meci pe favoritul cinci al competiției, italianul Gianluca Naso. În primul set, Victor a avut nevoie de un tie-break pentru a câștiga în timp ce setul secund l-a câștigat cu 6/4. El va juca în faza următoare a competiției cu slovacul Filip Horansky. Adrian Ungur a avut, la rândul său, un meci foarte greu împotriva lui Maxime Tabatruong. Românul a câștigat primul set cu 6/2 însă l-a pierdut pe următorul cu 3/6. Ungur s-a impus în decisiv tot cu 6/2 și îl va întâlni în următoarea fază pe Tristan Lamasine, favoritul 7 al competiției. Ultimul dintre cei patru jucători români intrați ieri pe teren a fost tânărul sibian Victor Cornea. În ciuda unui meci foarte bun, presărat cu multe veniri la fileu și puncte spectaculoase, Victor a cedat în fața experienței italianului. Acesta a câștigat primul set cu 6/4. Victor l-a demolat pur și simplu în setul secund, pe care și l-a adjudecat cu 6/2 însă în setul final, la 3/3, italianul a reușit să facă un break în ciuda serviciului extrem de puternic al lui Victor și a închis partida la 6/3.
Alți doi favoriți ai competiției au fost eliminați ieri de pe tabloul principal al celui mai important turneu de tenis din Transilvania. În chiar primul meci al zilei, favoritul 2, germanul Tobias Kamke, s-a înclinat în fața lui Jozef Kovalic. Cehul a câștigat primul set cu 6/4 și al doilea set la tiebreak. Jan Mertl, favoritul 8, pleacă și el acasă după ce bulgarul Kuzmanov l-a eliminat în cel mai lung meci de până acum al competiției. Cei doi tenismeni s-au luptat mai bine de 2 ore și 20 de minute pentru a accede în faza următoare a competiției, scorul pe seturi fiind 6/Victor Cornea_Silvana Armat3, 5/7, 7/5 pentru Kuzmanov. Singurii favoriți care au confirmat ieri au fost Germain Gigounon, care l-a eliminat pe Omar Giacalone în două seturi, 7/6, 6/4 și Tristan Lamasine, care a trecut în trei seturi de Alessandro Giannessi, 3/6, 6/4, 6/4.
Partida vedetă a zilei de astăzi îi aduce față în față pe Victor Hănescu și Pere Riba, doi dintre jucătorii extrem de experimentați prezenți în turneul de la Sibiu. Împreună, cei doi au peste 50 de participări la turneele de Grand Slam. Partida dintre Hănescu și Riba este programată pentru ora 12, pe terenul central al Clubului Sportiv Pamira. De asemenea, astăzi intră în competiție și favoritul 1, sârbul Dusan Lajovic. El va juca în primul tur împotriva lui Dragoș Dima, de la ora 12, pe terenul cinci. Ziua de astăzi programează 9 partide, 6 de simplu și 3 de dublu. Pe tabloul de dublu, astăzi are loc un meci 100% românesc, Victor Crivoi și Petru Luncanu urmând să dea piept cu cuplul format din Adrian Ungur și Victor Cornea. Partida este programata pe terenul central spre finalul zilei.

Sibiu Open – prezentat de Raiffeisen Bank este un eveniment realizat cu sprijinul Consiliului Local Sibiu și Primăriei Municipiului Sibiu.
Turneu prezentat de: Raiffeisen Bank
Sponsori: Contempo Cars Sibiu, Data Pro, Magnolia Residence, Feleacul, Hotel Împăratul Romanilor, Sens Media, Andu, Aria
Partener media TV: DigiSport
Partener media radio: KissFM

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*