Sibiu Rally Challenge, festivalul dedicat sporturilor cu motor programat în perioada 20 – 23 august,  continuă cu și mai multe provocări în 2015. Una dintre ele este Raliul Sibiului care face parte și din calendarul Campionatului Național de Raliuri Dunlop, desfășurat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS).click click1 click3
 
Raliul Sibiului a fost inclus în calendarul Campionatului Național de Raliuri Dunlop și se va desfășura în perioada 20 – 23 august. Etapa a cincea din competiția internă, desfășurată sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, va fi parte integrantă a Sibiu Rally Challenge, festivalul dedicat sporturilor cu motor. “Raliul Sibiului continuă cu aceleași obiective ambițioase ca și până acum. Sibiu Rally Challenge, proiectul început anul trecut, va include în 2015 și Raliul Sibiului, ceea ce înseamnă că pasionații de sporturi cu motor vor avea parte de un spectacol complet pentru că acest eveniment este deschis tuturor tipurilor de mașini de competiție, dar și automobilelor clasice și nu numai. Sibiu Rally Challenge este o competiție, dar în același timp și un festival al sporturilor cu motor, iar faptul că include și Raliul Sibiului este un plus atât pentru participanții din Campionatul Național, cât mai ales pentru spectatorii pe care dorim să-i atragem la Sibiu”, a spus Sorin Itu, organizatorul evenimentului.

Programată în perioada 20 – 23 august, a doua ediție Sibiu Rally Challenge va include și numeroase alte evenimente de la o paradă a mașinilor de epocă și până la confruntarea pe macadam din cadrul Sibiu Rally Show. “Vor fi câteva zile pline de sporturi cu motor la Sibiu. Vom avea o participare internațională numeroasă și obiectivul nostru este să atragem cât mai multe mașini de curse legendare care să accepte provocarea de a cuceri Transfăgărășanul”, a continuat Sorin Itu.

Dacă până acum Raliul Sibiului a fost o etapă pe macadam, începând din 2015 formatul va fi unul complet diferit. Toate probele speciale vor fi pe asfalt, iar principala provocare o reprezintă, desigur, Transfăgărășanul. Lungimea totală a probelor speciale care vor face parte din Raliul Sibiului va fi de aproximativ 100 kilometri și vor fi cel puțin șape probe distincte. Din programul raliului nu va lipsi o super speciala pe asfalt care va fi amenajată într-un loc extrem de spectaculos. Cartierul general va fi amplasat în Piața Mare a orașului și va fi punctul de start și sosire al evenimentului. Vor fi două zone distincte cu probe speciale, una în jurul specialei Păltiniș și una în zona Transfăgărășanului. “Va rămâne în program speciala Păltiniș care se va desfășura în nocturnă și mai avem o serie de probe complet noi care ar fi putut fi incluse în etapa de Campionat European. Una dintre ele este Dobârca, o probă asfaltată complet și care a fost în program și în formatul de macadam. Principala provocare rămâne Transfăgărășanul, care este și simbolul acestui eveniment”, a adăugat Sorin Itu.

Programul pentru 2015 include și confruntarea pe macadam de pe circuitul de rallycross, dar și numeroase alte surprize. “Am început anul trecut cu Sibiu Rally Challenge un proiect complet nou. Valoarea evenimentului a crescut cu includerea Raliului Sibiului, etapă și în Campionatul Național de Raliuri Dunlop, în programul festivalului dedicat sporturilor cu motor. Vom încerca să atragem nume mari la acest eveniment, iar obiectivul nostru este să avem un spectacol de calitate și să promovăm orașul Sibiu la nivel național și internațional. Sibiu Rally Challenge este un eveniment dedicat tuturor pasionaților de sporturi cu motor care acceptă provocarea de a concura pe Transfăgărășan”, a completat Sorin Itu, organizatorul evenimentului.

Etichete:

Lasă un răspuns