Sibiul ar putea avea primul centru internaţional de congrese din România

Preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru şi director al Naţionalului sibian, actorul Constantin Chiriac, crede că Sibiul ar putea avea, peste opt ani, primul centru de congrese din România, care ar duce la dezvoltarea şi a turismului de afaceri în oraş. 

„Trebuie să tragem acest avantaj uriaş din faptul că vom putea să facem împreună cu teatrul şi centru de congrese. România nu are un centru de congrese profesionist, în această clipă. Marile congrese se duc la Viena sau în Turcia. Nu-i păcat, aici în centrul ţării, unde am reuşit să facem deja turismul cultural, să nu dezvoltăm turismul de business? Vor fi totuşi două autostrăzi, care vor trece cândva prin acest judeţ”, a spus Chiriac, vineri, într-o conferinţă de presă.

Constantin CHIRIAC

Tot vineri, Constantin Chiriac s-a întâlnit cu arhitecţii sibieni, pentru a discuta ce temă să aibă noua construcţie din centrul istoric al Sibiului, care va avea în interior şi un nou teatru cu şase săli, din care trei vor fi pentru spectacole şi alte trei pentru repetiţii. Viitorul centru de conferinţe şi spectacole va fi gândit modular, cu un spaţiu de congrese de până la 5.000 de locuri şi cu trei săli pentru spectacole, cu o capacitate între 150 şi 500 de locuri.

Deocamdată, Primăria a fost de acord cu acest proiect şi a anunţat că este dispusă să susţină financiar noua construcţie. Chiriac spune că va fi nevoie şi de alte surse de finanţare. Potrivit unei prime estimări, este nevoie de 80 de milioane de euro pentru această clădire şi utilarea ei.

„Suntem acum în stadiul de a lua o structură prin competiţie, în aşa fel încât să facem definirea temei, împreună cu Uniunea Arhitecţilor din România şi Uniunea Mondială Arhitecţilor, în aşa fel ca să dezvoltăm o temă serioasă. (…) Este nevoie şi de o mare companie de consultanţă”, a arătat Constantin Chiriac.

La începutul lunii octombrie, directorul Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu va discuta despre acest proiect, la Paris, cu unul din cei mai importanţi arhitecţi niponi. 

În 2018 este programat la Sibiu, un concurs de proiecte de arhitectură pentru noul centru de congrese, la care Chiriac speră să participe companii mari de profil din lume.

În prezent Sibiul are trei teatre: unul dedicat copiilor şi tinerilor, altul de balet, care nu are încă o clădire proprie, aceasta fiind în construcţie, şi un teatru naţional, ultimul fiind prea mic pentru numărul mare de spectacole care au loc aici şi când nu se organizează Festivalul Internaţional de Teatru, considerat unul de top la nivel mondial, de către organizatori.

După succesul programului Capitală Culturală Europeană în 2007, Sibiul a ajuns la aproape un milion de turişti pe an şi la dezvoltarea turismului cultural şi nu numai. În oraş există câteva hoteluri mari care găzduiesc congrese şi conferinţe şi s-a amenajat de către un întreprinzător privat, o sală de conferinţe şi expoziţii, într-un cartier mărginaş.

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat