Sibiul are prima fabrică „verde“

Güntner, lider mondial de piață în industria frigorifică, a inaugurat la Sibiu cea mai performantă unitate de producție din cadrul grupului. Printr-un concept dezvoltat de specialiști olandezi, fabrica de 30.000 de metri pătrați găzduiește 7.000 de plante, de pe trei continente, pentru un „aer condiționat“ natural.

Marea inaugurare a avut loc sâmbătă, 7 decembrie, în prezența conducerii grupului industrial, a consulului Germaniei, Hans E. Tischler, și a autorităților locale, printre care s-au numărat primarul Astrid Fodor, și viceprimarul comunei Cristian, Gheorghe Pipernea.

„Este o satisfacție enormă să vezi că Sibiul și împrejurimile își continuă dezvoltarea economică, acesta fiind motorul creșterii orașului și a regiunii. Chiar dacă aceasta fabrică nu se află pe teritoriul municipiului, ci în zona funcțională urbană a Sibiului, am dat cu plăcere curs invitației investitorilor pentru că efectul noilor investiții se va resimți și în municipiul Sibiu, la fel cum investițiile din Sibiu au avut și au un efect benefic pentru întreaga regiune. Orașul nostru s-a profilat foarte mult pe industria producătoare de componente auto, ceea ce îi asigură o bază stabilă, generând investiții substanțiale și continue. Deschiderea unității de producție Güntner aduce însă o diversificare binevenită în industriile reprezentate în zona noastră. Dacă mai punem la socoteală și prestigiul grupului Güntner, astăzi Sibiul și întreaga regiune câștigă o companie de încredere, iar viitorii angajați vor avea bucuria să lucreze într-o fabrică în care managementul se gândește nu numai la producție, ci și la confortul lor, prin insule verzi absolut uimitoare peste tot în fabrică, dar și prin multe alte tehnologiii care îmbunătățesc mediul de lucru“, a apreciat Fodor.

Megaplant-ul de la Sibiu a fost construit de CON-A în doar nouă luni, cu o investiție cifrată la 30 de milioane de euro, iar producția în noua unitate P2 a început ieri.

„La Sibiu este fabrica în care am instalat cea mai înaltă tehnologie din cadrul grupului. Pe 4 martie, am început să construim. În fiecare zi, peste 400 de camioane treceau zilnic pe sub geamul biroului meu. Am triplat capacitatea de producție pe care o aveam în 2015. Dar nu este vorba doar despre dimensiune, căci de fiecare dată am încercat să gândim «out of the box». Acum avem aici o logisitică «smart» și o tehnologie avansată. Dar nici măcar asta nu e tot, căci am decis să facem o fabrică «verde». Am integrat la Sibiu peste 7.000 de plante, din peste 100 de specii, de pe trei continente. Sărbătorim simbioza naturii cu tehnologia producției! Am făcut asta pentru a ne asigura că fiecare angajat este în contact cu natura“, a precizat Klaus Wittek, directorul de operațiuni al concernului.

Cu accent pe sustenabilitate și starea de bine a angajaților, Güntner este prezent la Sibiu prin Jaeggi Industries SRL și are aproximativ 600 de lucrători.

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*