Sibiul așteaptă al doilea aparat real time PCR. Când ajunge?

Prima suspiciune de infectare cu Covid 19 în județul Sibiu a fost înregistrată  în data de 24 februarie 2020. În acel moment județul Sibiu nu avea capacitate de testare, iar primele teste au fost făcute la Cluj și Timișoara, ceea ce a făcut ca rezultatele să fie disponibile într-un timp mai îndelungat decât ar fi fost de dorit.

Astăzi este în funcțiune un aparat RT-PCR, care efectuează teste din 3 aprilie 2020. Inițial a fost folosit un extractor manual,  linia de testare fiind deservită de 3 medici primari și de un biolog cu experiență. Ulterior, în urma eforturilor Spitalului Clinic Județean Sibiu și ale Consiliul Județean, capacitatea de testare a crescut grație dotării laboratorului cu un extractor automat pus la dispoziție de către Institutul de Biologie și Patologie Celulară „Nicolae Simionescu“ din București.

De la punerea în funcțiune a liniei de testare până în 03.05.2020 au fost realizate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu 3.276 teste, maximul zilnic fiind de 197 teste, iar media zilnică a fost de 110 teste. Pentru testare a fost folosit algoritmul stabilit de către Ministerul Sănătății, dar au fost făcute și teste suplimentare finanțate de către Consiliul Județean Sibiu și din donații.

Achiziția kiturilor de testare continuă să fie greoaie și problematică, pentru că, deși sunt disponibili suficienți bani pentru cumpărare, cererea este mult mai mare decât oferta. Astăzi avem disponibile kituri complete pentru  aproximativ 1700 de testări, iar alte kituri care vor asigura aproximativ 3400  de testări se află în diferite faze de achiziție.

Un al doilea aparat RT-PCR este achiziționat, fiind finanțat de către Ministerul Sănătății și Consiliul Județean Sibiu. Aparatul este programat să ajungă la Sibiu la mijlocul acestei luni.

O nouă linie automată completă de testare va fi finanțată de Consiliul Județean Sibiu. Discuțiile cu producătorul unui astfel de echipament sunt în curs, iar linia va putea realiza 400 de teste pe zi.

În plus față de testarea RT-PCR, Consiliul Județean Sibiu, Fundația Comunitară Sibiu și donatorii săi au convenit ca din fondurile strânse să achiziționeze un aparat de testare rapidă pe bază de anticorpi. Aparatul a fost instalat la spital, personalul a fost instruit pentru a-l utiliza și este în curs de elaborare strategia de testare pe bază de anticorpi, aceasta nefiind stabilită la nivel național.

În continuare, însă, pentru următoarea perioadă principala metodă de prevenție și control a pandemiei o va constitui distanțarea socială însoțită de respectarea cu strictețe a regulilor de igienă personală. Fiecare dintre noi se poate proteja și ne poate proteja respectând din proprie inițiativă măsurile recomandate de specialiști și autorități, se arată într-un comunicat transmis azi de Daniela Cîmpean, președintă Consiliul Județean Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*