Sibiul, D.D. Roșca și relația om-societate-credință

Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus găzduiește, astăzi, Conferința Națională de Antropologie.

TorokEvenimentul la care iau parte antropologi și oameni de cultură are ca temă în acest an „Relația om-societate – credință – perspective antropologice“ și este dedicat personalității lui D.D. Roșca. Conferința este organizată în cadrul manifestărilor „Zilele Francisc I. Reiner 2015“. Organizatorii manifestării sunt Institutul de Antropologie Academia Română, Comisia de Antropologie a Academiei Române, Societatea Academică de Antropologie – filiala Sibiu, iar printre parteneri se regăsesc Mitropolia Ardealului, Universitatea „Lucian Blaga“ Sibiu, Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu, Muzeul Municipiului București, Asociația pentru Antropologie Urbană și Institutul pentru Ocrotirea Mamei și a Copilului București.

Lucrări de excepție

Pe întreg parcursul zilei vor fi prezentate lucrări de antropologie și vor fi susținute prelegeri pe tema relației om-societate-religie. Printre cei care vor prezenta lucrări se numără: Eugen Răchiteanu – „Omul-credința și societatea în accepțiunea Sf. Francisc de Asissi, sfânt sărac între săraci“, Paul Philippi – „Principiul subsidiarității – O cheie psihologică spre deschideri politice“, Gheorghiță Geană – „Între evoluționism și socoteala cu eternitatea: concepția lui Simion Mehedinți despre religie“, Constantin Necula – „Credința între persoană și societate“ și Andrei Kozma – „Considerente antropologice asupra influenței reformei protestante în populația creștin-ortodoxă autohtonă din secolul XI“. Totodată, vor susține prelegeri istoricul Constantin Bălăceanu-Stolnici, PS Ilarion Făgărășanul și Francisc Szombatfalvi-Törok, președintele filialei Sibiu a Societății Academice de Antropologie. Reuniunea se va încheia cu un seminar în care se vor dezbate concluziile conferinței și cu întâlnirea membrilor Societății Academice de Antropologie. „Tema om-societate-credință este una fascinantă, mai ales în vremurile în care trăim. Vom studia trecutul acestei relații și, totodată, vom căuta soluții pentru un echilibru moral între cei trei factori. La conferință iau parte oameni de cultură valoroși și recunoscuți“, a precizat Törok

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*