Sibiul, în topul celor mai bune orașe românești pentru afaceri

Pentru al doilea an consecutiv, orașul care l-a propulsat pe Klaus Iohannis președinte al țării se află între cele mai bune zece orașe pentru afaceri, într-un clasament realizat de Forbes România.

Datorită a 11 proiecte, Sibiul a intrat, la mare competiție cu Aradul, în Top 10 orașe din România, în funcție de numărul de proiecte pentru un „oraș inteligent” (smart city) în plan, în curs de implementare sau livrate, potrivit raportului „Radiografia Smart City România”, realizat de integratorul de soluții inteligente Vegacomp Consulting.

„Primăria sprijină economia locală printr-un buget de investiții mare, în anul 2018, investițiile reprezentând 54% din bugetul total. De aceea suntem unul dintre cei mai mari consumatori de lucrări și servicii pe plan local, mai ales în domeniul lucrărilor de infrastructură și cel al construcțiilor”, a spus primarul Astrid Fodor, pentru Forbes România.

„Dezvoltăm și un nou program care să adune toate energiile locale creative: Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019. Acesta are ca scop primar promovarea culturii gastronomice, iar ca scop final dezvoltarea turismului și a economiei locale”, afirmă Fodor. Județul Sibiu este primul din țară în care va fi, în 2019, Regiune Gastronomică Europeană.

A doua oportunitate de dezvoltare este îmbunătățirea mobilității în oraș, prin Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Sibiului fiind identificate direcții de dezvoltare și măsuri concrete.

Clasamentul Forbes Best Cities 2018

  1. București
  2. Timișoara
  3. Cluj-Napoca
  4. Brașov
  5. Arad
  6. Constanța
  7. Alba-Iulia
  8. Oradea
  9. Sibiu
  10. Iași

Îmbunătățirea calității vieții în mediul urban este a treia direcție de dezvoltare a oficială a Sibiului, prin reabilitarea infrastructurii.

Terenurile neutilizate din oraș sunt o problemă majoră din punctul meu de vedere al primarului, la fel și locurile de parcare insuficiente. „Sibiul s-a dezvoltat accelerat, astfel că mai sunt terenuri puține și mici pentru obiective de interes public. De aceea trebuie să folosim fiecare metru pătrat”, susține primarul Sibiului.

Sibiu

  • REGIUNE DE DEZVOLTARE: CENTRU
  • POPULAȚIE JUDEȚ DUPĂ DOMICILIU: 464.686
  • INDUSTRII PRINCIPALE: AUTOMOTIVE, ELECTRONICE, ELECTRICE, CONSTRUCȚII DE MAȘINI ȘI UTILAJE
  • PIB/CAPITA ÎN 2017 (MII LEI): 38,7
  • SALARIU MEDIU NET LUNAR 2017 (LEI): 2.348
  • ISD/CAPITA (MII EURO): 1.183
  • ȘOMAJ LA SFÂRȘIT DE AN 2017 (%): 3,2
  • PROFIT NET PER CAPITA (EURO): 1.518
  • DRUMURI PUBLICE MODERNIZATE LA 1000 DE LOCUITORI (KM): 2,0
  • CĂI FERATE LA 1000 DE LOCUITORI (KM): 0,3
  • FIRME ACTIVE LA 1.000 DE LOCUITORI: 30,2
  • CIFRA DE AFACERI PER CAPITA (EURO): 13.062

Citește articolul integral.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*