Skate park-ul din Sibiu se extinde cu o nouă instalație

„Ca urmare a solicitării pe care tinerii utilizatori ai parcului mi-au transmis-o, vom amenaja o nouă instalație în skate park-ul de lângă Piața Obor: un foam pit, util și mai sigur pentru cei care învață sportul. Va fi singura instalație de acest tip din țară situată într-un spațiu deschis și cu acces liber. Serviciul de resort a încheiat contractul pentru documentația tehnico-economică, pasul următor după predarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic fiind contractarea lucrărilor de construcție propriu-zise”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Termenul de predare a documentațiilor este de 3 luni, acestea urmând să indice soluțiile tehnice pentru amenajarea foam pit-ului pe o suprafață de 250 de metri pătrați. Concret, se va amenaja o nouă cuvă, iar pereții acesteia vor fi căptușiți cu cuburi de burete, protejând astfel tinerii sportivi de accidentări. Pe lângă instalația efectivă pentru sport, se va amenaja și o structură metalică care va acoperi și va proteja de intemperii instalația. De asemenea, în jurul acesteia se va construi o alee de acces.

Reamintim că skate park-ul a fost deschis publicului în mai 2019, având o suprafață de peste 10.000 de metri pătrați pe care s-au amenajat circuite pentru BMX, skateboard, role, trotinete și MTB-uri, fiind cel mai mare și mai modern din țară. În 2019 parcul a primit în medie pe zi aproximativ 200 de tineri. Chiar și în 2020, în perioadele în care a fost permisă funcționarea zonelor pentru sport, parcul a primit un număr constant de tineri care au venit aici pentru mișcare și sport.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*