SMURD în Mărginime. Din toamnă

Din discuțiile purtate între conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu și o parte dintre primarii din județ, după analizarea repartiţiei situaţiilor de urgenţă de la nivel judeţean, inclusiv cazurile de natură medicală, s-a desprins necesitatea înfiinţării de noi subunităţi în localităţile Avrig, Sălişte, Dumbrăveni şi de operaţionalizare a patru echipaje SMURD în oraşele Avrig, Sălişte şi în comuna Sadu. „În oraşul Sălişte au fost demarate procedurile legale pentru înfiinţarea unei subunităţi, ca urmare a necesităţii asigurării unei intervenţii oportune într-o zonă turistică emblematică a judeţului, frecventată de foarte mulţi turişti mai ales pe timpul verii prin dorinţa acestora de vizitare a şoselei Transalpina. Pe lângă acest aspect, a mai rezultat necesitatea înfiinţării acestei subunităţi prin timpul mare de răspuns necesar intervenţiei inspectoratului, în special în comunele Jina şi Poiana Sibiului“, susține colonelul Laurenţiu Balcu, șeful ISU Sibiu.

La nivel instituțional

Cu sprijinul Consiliului Judeţean, ISU a demarat discuţii cu autorităţile locale pentru înfiinţarea de noi subunităţi pe baza unor parteneriate. Pe baza acestor protocoale, consiliilor locale, cu sprijinul Consiliului Judeţean, vor asigura spaţiile de desfăşurare a activităţii, iar ISU Sibiu va asigura tehnica şi personalul pentru intervenţie, cu excepţia echipajului de la Sadu, care va fi asigurat cu personal de către consiliile locale Sadu şi Râul Sadului, tehnica fiind pusă la dispoziţie de către ISU Sibiu. În Sălişte, discuţiile au fost iniţiate în anul 2013, la momentul actual este întocmit proiectul care este depus pentru avizare şi autorizare la instituţiile abilitate, lucrarea urmând a fi licitată până la sfârşitul anului 2014, iar termenul optimist de finalizare este septembrie 2015. „Sperăm ca, din toamnă, acest proiect să devină funcțional, mai ales că în zonă avem și autostrada, unde traficul este intens și pot apărea evenimente nedorite. Am încheiat deja o asociere cu primarii din Jina, Poiana Sibiului, Tilișca, Orlat și Gura Râului. Lucrurile își vor urma cursul normal, odată cu aprobarea bugetului orașului Săliște pentru 2015. Noi am prevăzut fonduri pentru amenajarea spațiilor necesare“, explică Horațiu Răcuciu, primarul orașului Săliște. (C.P.)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*