Șomeri instruiți

AJOFM îi învață pe localnicii din nordul județului Sibiu cum să-și găsească un loc de muncă.

Primăria Hoghilag

Angajații Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu desfășoară, în această perioadă, acțiuni de formare profesională în nouă comune pentru a-i consilia și oferi ajutor tuturor celor interesați atunci când e vorba despre găsirea unui loc de muncă sau orientarea în carieră. „Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu organizează în perioada 1 – 11 octombrie o serie de acţiuni în localităţile Târnava, Alţâna, Dumbrăveni, Hoghilag, Moşna, Iacobeni, Chirpăr, Laslea şi Şeica Mică din judeţul Sibiu, în vederea acordării serviciilor de medierea muncii, consiliere şi orientare în carieră, formare profesională, conform prevederilor Legii nr. 76/2002 şi a normelor de aplicare a acestei legi, cu modificările şi completările ulterioare unui număr de 627 de persoane beneficiare de venit minim garantat”, se precizează într-un comunicat de presă al AJOFM.

Acțiunile se desfășoară la sediile primăriilor, în zilele menționate, începând cu ora 10.

  • 27 septembrie: Târnava – 76 persoane
  • 28 septembrie: Alțâna – 40 persoane
  • 1 octombrie: Dumbrăveni – 89 persoane
  • 2 octombrie: Hoghilag – 88 persoane
  • 3 octombrie: Moșna – 68 persoane
  • 4 octombrie: Iacobeni – 54 persoane
  • 9 octombrie: Chirpăr – 50 persoane
  • 10 octombrie: Laslea – 126 persoane
  • 11 octombrie: Șeica Mică – 36 persoane

Integrarea socio-profesională a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă expuse riscului de marginalizare socială (şomeri de lungă durată, tineri post-instituţionalizaţi, persoane eliberate din detenţie, persoane cu handicap, persoane expuse riscului de a fi traficate, persoane de etnie romă, persoane refugiate sau aflate sub o altă protecţie internaţională, persoane repatriate, imigranţi) beneficiare de venit minim garantat, reprezintă unul dintre obiectivele importante ale Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu.

Prin participarea la serviciile oferite de AJOFM Sibiu, aceste persoane vor avea posibilitatea de a contribui în mod activ la propria lor integrare pe piaţa forţei de muncă.

Acțiunile se desfășoară în parteneriat cu primăriile, beneficiarii de formare fiind selectați din rândul localnicilor care primesc lunar venitul minim garantat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*