Spitalul Clinic Județean de Urgență caută director financiar-contabil

Cea mai mare unitate spitalicească din județul Sibiu, aflată în subordinea Consiliului Județean Sibiu, a lansat concursul pentru ocuparea funcției de director financiar-contabil.

Cei interesați trebuie să fie absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în profil economic, și să aibă o vechime de minimum 2 ani în specialitatea studiilor.

Dosarul de concurs poate fi depus până la data de 18 ianuarie 2021, ora 15, la sediul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu (Bd. Corneliu Coposu, nr.2-4).

Detaliile privind documentele necesare și calendarul concursului, precum și bibliografia și tematica pentru proiectul de specialitate au fost publicate atât pe site-ul Spitalului Județean, la secțiunea Carieră, cât și pe site-ul CJ Sibiu: http://www.cjsibiu.ro/aparat-de-specialitate/locuri-de-munca/

Ne dorim ca acest concurs să fie larg mediatizat, astfel încât specialiști în domeniul economic, din județul Sibiu și din țară, să cunoască această oportunitate de angajare, întrucât în echipa de conducere a Spitalului Județean Sibiu dorim să avem cei mai buni profesioniști, cu o viziune adecvată pentru buna funcționare a instituției”, precizează președinta Daniela Cîmpean.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*