Spitalul Județean Sibiu, prezent la Gala Elitelor Medicale Transilvane

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu va fi prezent la cel mai important eveniment al primăverii din domeniul sănătății, Gala Elitelor Medicale Transilvane, ediția a III-a, care va avea loc mâine, la Cluj-Napoca.

Evenimentul va premia excelența din domeniul medical. Cei mai performanți medici, farmaciști, asistenți medicali, stomatologi și cele mai valoroase cadre universitare, vor fi răsplătiți pentru constanţa eforturilor, pentru calitatea cercetării şi nu în ultimul rând, pentru devotamentul lor faţă de pacienți. Gala Elitelor Medicale este inițiată sub umbrela brandurilor Clujul Elitelor și Ziar Medical şi se desfăşoară în parteneriat cu universități, unități medicale publice, organizații medicale și instituții private din România. Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu este co-organizator al evenimentului.

„În cadrul galei, care va fi un adevărat spectacol al științei și eleganței, reunim excelența, acesta fiind punctul de pornire a unor manifestări de anvergură. Gala este organizată anual și ne  dorim să devină o tradiție la Cluj. În cadrul ediţiei din acest an vor fi premiate 45 de personalități ale lumii medicale transilvane”, au precizat organizatorii.

Pe lângă ceremonia de premiere, vor fi realizate împreună cu nume rezonante ale lumii medicale următoarele simpozioane științifice:

  • Nutriție, diabet și obezitate: Terapii moderne cu eficiență demonstrată;
  • Provocările secolului XXI în Gastroenterologie și Hepatologie;
  • Progrese recente în Oncologie: o șansă în plus pentru pacientul oncologic;
  • Oncologia maxilo-facială – trecut, prezent și viitor.

Simpozioanele științifice se vor desfășura între orele 10.00 și 18.30 iar gala de premiere de la ora 19.00.

Gala Elitelor Medicale Transilvane se va bucura de prezența unor invitați de renume din domeniul medical și din domeniile conexe sănătății, din sfera administrației publice locale și centrale, mediului de afaceri, precum și din sfera diplomatică.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*