Sport în curtea școlii

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Sibiu din luna octombrie se va afla și un proiect de hotărâre inițiat de primarul Astrid Fodor prin care se propune utilizarea curților a 14 școli și licee pentru activități sportive și pentru petrecerea timpului liber, de luni până vineri după orele de curs, în week-end sau pe timpul vacanțelor școlare.

teren-sport-scoala-5Proiectul de hotărâre propune ca în acest program să fie incluse curțile și terenurile de sport ale următoarelor unități școlare: Școala Gimnazială nr. 4 (str. Spartacus nr. 4-6), Școala Gimnazială „Regina Maria“ (str. Zaharia Boiu, nr. 1), Școala Gimnazială „Nicolae Iorga“ (str. Nicolae Iorga, nr. 56), Școala Gimnazială nr. 8 (str. Lupeni, nr. 50), Școala Gimnazială nr. 13 (str. Lungă nr. 7), Școala Gimnazială „Radu Selejan” (str. Șoimului, nr. 13), Școala Gimnazială nr. 18 (str. Lungă nr. 65), Școala Gimnazială „Ioan Slavici“ (str. Macaralei nr. 1), Școala Gimnazială nr. 21 (str. Luptei, nr. 27), Școala Gimnazială nr. 23 (str. Țiglarilor), Școala Gimnazială „Regele Ferdinand” (str. Șureanu nr. 1), Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” (Aleea Turnu Roșu nr. 2), Colegiul Tehnic Energetic (str. Electricienilor nr. 1) și Liceul Teoretic „Constantin Noica“ (str. Oștirii nr. 5).

Un nou regulament

Aceste terenuri se vor putea utiliza după programul școlar, în fiecare zi de luni până vineri, până la ora 21.00, și în zilele de sâmbătă, duminică și în perioada vacanțelor școlare, între orele 10 și 21. Toate unitățile de învățământ menționate beneficiază de supraveghere video, iar clădirile sunt dotate cu sistem antiefracție. În plus, unitățile de învățământ menționate vor asigura extinderea pazei prin personal calificat a terenurilor de sport și în orele menționate mai sus, sursa de finanțare pentru acest serviciu fiind bugetul local. Pentru siguranța celor care utilizează aceste terenuri, accesul în curtea școlii și pe terenul de sport cu băuturi alcoolice, țigări, spray-uri lacrimogene sau paralizante este interzis. Regulamentul supus aprobării Consiliului Local cu privire la acest program specifică și faptul că în utilizarea acestor terenuri se va respecta următoarea ordine de prioritate: activitățile didactice  prevăzute în programa școlară, activitățile de educație fizică și sport prevăzute în planurile de învățământ, activitățile extrașcolare, activitățile de agrement în scop de recreere și sportive.

Investiții necesare

Prin Serviciul Public de Administrare a Unităților de Învățământ Preuniversitar de Stat se va asigura dotarea sau completarea cu dotări precum bănci, echipamente de joacă, porți de joc a acestor terenuri, în funcție de necesitățile constate în exploatarea lor. Sursa de finanțare pentru achiziția acestor dotări va fi bugetul local.

Astrid FODOR | primar

„Am selectat aceste școli și licee analizând dacă în zona respectivă există sau nu parcuri și locuri de joacă pentru copii. În aceste zone nu am putut identifica nici terenuri disponibile pentru ca noi să creăm astfel de spații. Vom finanța din bugetul local costul pazei după orele de curs și achiziția de dotări suplimentare pentru terenuri.”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*