Spovedanie și Euharistie. Mărturii de artă creștină din Episcopia Tulcii

Expoziția „Spovedanie și Euharistie. Mărturii de artă creștină din Episcopia Tulcii” se înscrie în programul acțiunilor culturale derulate, în anul 2015, de Episcopia Tulcii cu prilejul Anului omagial al misiunii parohiei și mănăstirii astăzi în Patriarhia Română . Acţiunea este organizată, în parteneriat cultural, cu Complexul Național Muzeal ASTRA.

3Pentru expoziție au fost selectate peste 200 de obiecte bisericești, cum ar fi, de exemplu, icoane pictate pe lemn sau icoane ferecate datate începând din secolul al XVIII-lea până în prima jumătate a secolului al XX-lea. Exponatele sunt de dimensiuni mari şi provin din spaţiul cultural românesc, grecesc şi rusesc. Ele reprezintă  obiecte de cult de care slujitorii Sfintelor Altare se folosesc pentru oficierea Sfintelor Taine a Spovedaniei și a Euharistiei. Printre acestea remarcăm prezența a numeroase potire, discuri, steluțe, copii, lingurițe, truse pentru păstrarea Sfintei Împărtășanii, antimise, pistornice, cruci, chivote, veșminte preoțești, acoperăminte pentru Sfintele Vase, ferecături metalice și cărți de cult. Parcursul expozițional urmărește să repună în circuitul cultural-național valorile de artă religioasă care se regăsesc în bisericile și mănăstirile tulcene. Altfel spus, expoziţia este un moment de reflecție serioasă asupra moștenirii spirituale lăsate de înaintașii noștri și o responsabilizare pentru conservarea valorilor patrimoniale.

În perioada Paştelui

Evenimentul cultural de la Sibiu este organizat în perioada Postului Mare, când în viața religioasă a creștinilor aceste două Sfinte Taine ale Bisericii (Spovedania și Euharistia) dobândesc valențe de maximă importanță spirituală. Este important de ştiut faptul că expoziția „Spovedanie și Euharistie. Mărturii de artă creștină din Episcopia Tulcii” este cel mai important parteneriat cultural-religios încheiat între Tulcea și Sibiu în ultimii ani, dar şi cea mai mare expoziţie de icoane şi obiecte de cult găzduită de Complexul Naţional Muzeal ASTRA. Expoziția va putea fi vizitată la Casa Artelor (Piața Mică, nr. 21), în perioada 2 aprilie – 4 mai 2015, având program de vizitare de marți până duminică între orele 9.00 – 17.00.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*